Tenis: Tecău și Rojer, în sferturile probei de dublu la 's-Hertogenbosch (ATP)

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul ATP pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 589.185 euro, după 6-3, 7-6 (6) cu francezii Jonathan Eysseric/Nicolas Mahut.

Tecău și Rojer, favoriții numărul trei, s-au impus într-o oră și 20 de minute, după ce în tie break au fost conduși cu 2-0 și 3-1.

Perechea româno-olandeză și-a asigurat un cec de 5.200 euro și 45 de puncte ATP, urmând ca în faza următoare să înfrunte cuplul învingător dintre Andre Sa (Brazilia)/Michael Venus (Noua Zeelandă) și Purav Raja/Divij Sharan (India).

Tecău are nu mai puțin de patru titluri la 's-Hertogenbosch (ATP), în 2010 și 2012 alături de suedezul Robert Lindstedt, în 2013 alături de belarusul Max Mîrnîi și în 2014 împreună cu Rojer. Tecău și Rojer s-au oprit în semifinale în 2015, iar anul trecut nu au participat.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodora Oprea)


populare
astăzi

1 Scandalul din AUR / Mesajele pe WhatsApp care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl înfundă pe Simion

2 VIDEO Priviți, Ucraina a început să-i plătească Rusiei cu sec! Prima victimă, Belgorod...

3 VIDEO Filmați pe ascuns în pat și la duș chiar de prietenii care i-au invitat la cabană

4 Cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader la Universitatea din Iași, deși era acuzat de viol

5 O nouă telenovelă la Casa Albă / Nunta de 10 milioane de dolari și banii dispăruți care au împărțit tabăra lui Trump