Tenis: US Open - A doua victorie în cinci seturi pentru Roger Federer

Tenis: US Open - A doua victorie în cinci seturi pentru Roger Federer

Tenismanul elvețian Roger Federer, deținătorul recordului de titluri de Mare Șlem (19), a trecut din nou prin emoții la actuala ediție a Openului Statelor Unite, înregistrând a doua victorie în cinci seturi de la debutul acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 50,4 milioane dolari.

Federer (36 ani) l-a învins joi cu 6-1, 6-7 (3/7), 4-6, 6-4, 6-2, pe rusul Mihail Iujnîi, după un început de meci în care jucătorul din Țara Cantoanelor a lăsat impresia că se va impune fără probleme în fața unui adversar pe care îl învinsese în toate cele 16 întâlniri anterioare.

Jucătorul elvețian a avut, însă, nevoie de mai bine de trei ore pentru a trece de Iujnîi, așa cum s-a întâmplat și în primul tur, în care a dispus la fel de greu de marea speranță a tenisului american Frances Tiafoe (4-6, 6-2, 6-1, 1-6, 6-3).

Următorul adversar al lui Roger Federer, aflat în cursa pentru câștigarea celui de-al șaselea său titlu la Flushing Meadows, va fi spaniolul Feliciano Lopez, învingător cu 6-3, 6-2, 3-6, 6-1 în partida cu compatriotul său Fernando Verdasco.

Principalul favorit al Openului Statelor Unite, spaniolul Rafael Nadal, a acces la rândul său în turul al treilea, grație victoriei cu 4-6, 6-3, 6-2, 6-2 înregistrată în fața japonezului Taro Daniel, ocupantul locului 121 în clasamentul ATP.

Nadal, numărul unu mondial, a pierdut primul set, însă apoi a revenit și s-a impus fără probleme în următoarele trei. Ibericul îl va înfrunta în turul următor pe argentinianul Leonardo Mayer (locul 59 ATP), învingător cu 6-7 (3/7), 6-4, 6-3, 6-4 în fața japonezului Yuichi Sugita.

Rezultate înregistrate joi în turul 2:
Rafael Nadal (Spania/N.1) — Taro Daniel (Japonia) 4-6, 6-3, 6-2, 6-2
Leonardo Mayer (Argentina) — Yuichi Sugita (Japonia) 6-7 (3/7), 6-4, 6-3, 6-4
Viktor Troicki (Serbia) — Stefano Travaglia (Italia) 7-6 (8/6), 7-5, 6-0
Alexandr Dolgopolov (Ucraina) — Tomas Berdych (Cehia/N.15) 3-6, 6-1, 7-6 (7/5), 6-2
David Goffin (Belgia/N.9) — Guido Pella (Argentina) 3-6, 7-6 (7/5), 6-7 (2/7), 7-6 (7/4), 6-3
Gael Monfils (Franța/N.18) — Donald Young (SUA) 6-3, 6-7 (3/7), 6-4, 2-6, 7-5
Damir Dzumhur (Bosnia) — Cedrik-Marcel Stebe (Germania) 4-6, 6-4, 6-0, 6-1
Andrei Rublev (Rusia) — Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.7) 7-5, 7-6 (7/3), 6-3
Roger Federer (Elveția/N.3) — Mihail Iujnîi (Rusia) 6-1, 6-7 (3/7), 4-6, 6-4, 6-2
Feliciano Lopez (Spania/N.31) — Fernando Verdasco (Spania) 6-3, 6-2, 3-6, 6-1
Philipp Kohlschreiber (Germania/N.33) — Santiago Giraldo (Columbia) 6-2, 6-1, 3-0 (abandon Giraldo)
John Millman (Australia) — Malek Jaziri (Tunisia) 6-1, 7-6 (7/1), 6-1
Roberto Bautista (Spania/N.11) — Dustin Brown (Germania) 6-1, 6-3, 7-6 (7/3)
Juan Martin Del Potro (Argentina/N.24) — Adrian Menendez (Spania) 6-2, 6-3, 7-6 (7/3)
Adrian Mannarino (Franța/N.30) — Bjorn Fratangelo (SUA) 6-3, 6-7 (4/7), 6-1, 6-2
Dominic Thiem (Austria/N.6) — Taylor Fritz (SUA) 6-4, 6-4, 4-6, 7-5

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro