Tenis: US Open - Jucătorii care au intrat în contact cu Benoit Paire, depistat pozitiv la Covid-19, menţinuţi în turneu

Jucătorii de tenis care au intrat în contact strâns cu francezul Benoit Paire, retras de pe tabloul masculin la US Open, duminică, după ce a fost testat pozitiv la Covid-19, vor fi menţinuţi în turneu şi vor putea juca în primul tur al competiţiei de Mare Şlem, a anunţat, luni, directoarea Stacey Allaster, citată de AFP.

"După ancheta de trasabilitate lansată în anturajul lui Paire, decizia a fost luată de a menţine aceşti jucători în turneu, ţinând cont şi de rapoartele medicale şi, în consecinţă, ei vor fi autorizaţi să participe", a spus Allaster pentru Tennis Channel.

Stacey Allaster nu a precizat câţi jucători sunt vizaţi şi nu a dezvăluit nici identitatea lor.

Conform cotidianului L'Equipe, testul pozitiv al lui Benoit Paire, nr.22 mondial şi cap de serie nr.17 la US Open, care urma să debuteze marţi împotriva polonezului Kamil Majchrzak (108 ATP), a provocat punerea sub supraveghere a altor patru jucători francezi, izolaţi în camerele lor de hotel până la noi ordine: Richard Gasquet, Gregoire Barrere, Edouard Roger-Vasselin şi Adrian Mannarino.

Adrian Mannarino a jucat luni şi l-a învins în primul tur pe italianul Lorenzo Sonego, cu 6-1, 6-4, 2-6, 6-3

La fel ca toţi jucătorii care participă la US Open, Paire a fost supus la mai multe teste de la sosirea sa în SUA, pe 18 august, toate dovedindu-se negative până la ultimul.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 A început deja Al Treilea Război Mondial?

2 „Nu e niciun dubiu că Pahonțu a participat la reprimarea violentă, soldată cu 50 de morți și sute de răniți”

3 Péter Magyar, noi săgeți către România: Paks la putere maximă, Cernavodă oprită

4 Un guvern PSD cu premier independent politic ar urma să fie instalat până la 15 septembrie

5 Cinci puncte unice / unde cocoșul cântă în trei limbi la granițele României