Tensiuni Belgrad-Pristina: Premierul sârb îşi exprimă speranţa ca ţara sa să nu fie nevoită "niciodată să recurgă la armată"

Şefa executivului de la Belgrad şi-a exprimat, miercuri, speranţa că ţara sa "nu va fi nevoită niciodată să recurgă la armată", deşi există, în opinia sa, o posibilitate în acest sens având în vedere voinţa Kosovo de a se dota cu propria forţă militară, relatează AFP.

"Sper că nu va trebui niciodată să recurgem la armată, dar este una din opţiuni în momentul de faţă, deoarece nu putem să nu observăm că se procedează la o nouă epurare etnică", a declarat presei Ana Brnabic.

Remarca sa vine după ce marţi preşedintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat autorităţile kosovare că vor să "alunge populaţia sârbă din Kosovo", ridicând bariere vamale şi creându-şi o armată.

Parlamentul de la Pristina va examina la 14 decembrie în a doua lectură crearea unei armate, în condiţiile în care în prezent securitatea Kosovo este asigurată de o forţă internaţională.

După războiul din 1989-1999, circa 120.000 de sârbi au rămas în Kosovo, locuit preponderent de etnici albanezi, iar Belgradul nu a recunoscut independenţa declarată în 2008 de autorităţile de la Pristina. La 22 noiembrie, guvernul kosovar a introdus o taxă de 100% pentru produsele sârbe, ca represalii după refuzul Interpol de a accepta aderarea Kosovo, refuz pe care Pristina îl atribuie presiunilor exercitate de Belgrad.AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

4 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

5 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat