
Tensiuni în Capitală. Claudiu Târziu și George Simion au scos mii de oameni în stradă împotriva Legii Vexler și a măsurilor fiscale ale Guvernului
Două proteste au loc joi seară în București, unul la Piața Universității, organizat de Claudiu Târziu și susținut de George Simion, împotriva Legii Vexler, și altul în Piața Victoriei, împotriva măsurilor fiscale ale Guvernului.
UPDATE 20:00 O parte dintre protestatari se duc spre cei din Piața Victoriei
O parte dintre protestatarii adunați iniţial în Piața Universității au decis să se desprindă din manifestație și să nu mai urmeze traseul stabilit către Ateneul Român, unde urmau să aibă loc depuneri de coroane și scurte alocuțiuni.
Protestul inițiat de Claudiu Târziu pare să fi fost preluat de acțiunea organizată de AUR. Ca urmare, coloana de manifestanți, aflată sub conducerea lui George Simion, nu mai urmează traseul anunțat inițial către Ateneul Român, ci se îndreaptă direct spre Piața Victoriei.
La manifestație participă și persoane venite din afara Capitalei, în mai multe zone ale Bucureștiului fiind observate autocare sosite din provincie, cele mai multe curse fiind organizate de AUR. Potrivit informațiilor disponibile, participanții au venit inclusiv din județele Ilfov, Prahova, Brașov și Buzău.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, situația este, pentru moment, sub control, iar până acum nu au fost semnalate incidente sau probleme de ordine publică.
UPDATE 19:30 Protestatarii au pornit spre sediul Guvernului
La ora 19.15 autoritățile estimau prezența a aproximativ 7.000 de protestatari.
În fața Guvernului, protestatarii sunt așteptați de un dispozitiv impresionant de jandarmi.
Oamenii continuă să vină la protestul din Piața Universității, printre cei prezenți numărându-se și actorul Dan Puric.
Cei doi lideri suveraniști, Claudiu Târziu şi George Simion, au urcat pe scenă, de unde au afirmat că legea Vexler este profund „antiromânească”.
„Toate legile antiromânești au fost posibile, la fel ca și asta, din pricina lipsei acestui stat. Ce avem noi de făcut, astăzi, constatând acest lucru? Să ne luăm statul înapoi, nu?! Fără un stat al nostru, nu mai producem nimic. Fără un stat al nostru, nu mai avem suveranitate. Fără un stat al nostru, nu mai putem spera în prosperitate. Avem nevoie de un stat al românilor, care să îi reprezinte pe români, nu interesele străine”, a spus Claudiu Târziu.
La rândul său, George Simion a anunțat că o delegație va depune coroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu.
„De ziua marelui Mihai Eminescu, rupt de unii în Parlamentul României, coloana noastră va merge pe bulevardul Magheru și Lascăr Catargiu, însă o delegație va depune coroane la statuia lui Mihai Eminescu de la Ateneu și se va alătura după aceea marșului. Împreună, unitate națională!”, a declarat George Simion, în jurul orei 18:30.
În Piața Universității, oamenii au scandat din nou „Călin Georgescu președinte”.
În jurul orei 19:00, protestatarii au pornit în marş spre sediul Guvernului, în acest moment aflându-se pe Bulevardul Magheru, unde scandează, printr altele, „Bolojan, nu uita, țara asta nu-i a ta!", „Hoţii!” şi „Jos guvernul!".
Ştirea iniţială
Joi seară, 15 ianuarie, Capitala găzduiește două proteste care se desfășoară simultan. Primul are loc la Piața Universității și este organizat de Acțiunea Conservatoare (ACT), partidul condus de Claudiu Târziu, la care s-a alăturat și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de George Simion.
Deși organizatorul estimează prezența a aproximativ 10.000 de persoane, până la această oră, în Piața Universității s-au adunat aproximativ 3.000 de manifestanți, potrivit estimărilor organizatorilor.
Protestul de la Universitate este organizat împotriva Legii pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută sub numele de „Legea Vexler”.
Claudiu Târziu a anunțat această acțiune încă de anul trecut, explicând atunci că scopul este de a atrage atenția asupra efectelor legii, pe care o consideră o încercare de a șterge din memoria colectivă eroi, genii și sfinți ai neamului românesc.
Pe 8 ianuarie, ClaudiuTârziu a precizat că președintele AUR, George Simion, va susține protestul, iar de ieri, acesta i-a îndemnat pe români să iasă în stradă, să manifesteze „pentru orice” și chiar să conteste guvernul. „Numai faceți ceva!”, a transmis liderul AUR pe rețelele sociale.
Traseul protestului de la Piața Universității
Programul protestului este următorul:
* 17.30-18.30 – adunarea participanților pe esplanada statuii din Piața Universității;
* 18.30-18.45 – scurte alocuțiuni;
* 18.45-19.30 – deplasarea participanților pe banda I de circulație, pe traseul: Piața Universității – travers în dreptul Muzeului Municipiului București – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Magheru – str. George Enescu – str. Nicolae Golescu – str. Episcopiei – trotuarul din fața parcului Ateneului Român;
* 19.30-19.40 – scurte alocuțiuni și depuneri de coroane în fața parcului Ateneului Român;
* 19.40-20.30 – defluirea participanților pe traseul: str. Benjamin Franklin – Bd. Magheru – Piața Romană – Bd. Lascăr Catargiu – punct final la trotuarul adiacent intersecției Bd. Lascăr Catargiu cu Bd. Iancu de Hunedoara.
Protestul de la Piața Victoriei
Cel de-al doilea protest are loc la Piața Victoriei și este organizat legal de un membru AUR, identificat de unele surse drept M.J. Manifestația începe la ora 17.30 și este autorizată până la ora 23.00, scopul protestului fiind contestarea măsurilor fiscale ale Guvernului.
Sursa: adevarul.ro


