Tensiuni între Franţa şi Italia: Ministrul de interne italian Matteo Salvini îl invită pe omologul său francez la Roma

Ministrul de interne italian, Matteo Salvini, l-a invitat pe omologul său francez Christophe Castaner la Roma pentru a discuta despre dosarele sensibile din domeniul lor de competenţă, după ce Parisul şi-a rechemat ambasadorul din Italia pentru consultări, informează AFP.

'Dintotdeauna ţările noastre au întreţinut relaţii bilaterale solide, în special în ceea ce priveşte securitatea, terorismul şi imigraţia', a asigurat Salvini, preşedintele Ligii (formaţiune de extremă dreapta) într-un mesaj trimis vineri.

Aceste relaţii 'pot şi trebuie dezvoltate în continuare într-un interes strategic reciproc', adaugă el. 'În acest context, aş fi deosebit de bucuros să vă invit la Roma pentru o discuţie şi un schimb fructuos cu privire la dosarele în curs', i-a transmis Salvini lui Castaner.

În scrisoarea sa, Matteo Salvini se declară 'extrem de interesat de colaborarea pe care aţi propus-o cu privire la repatrierea migranţilor economici'.

În cursul dimineţii, Ministerul de Interne italian a denunţat schimbarea radicală a Franţei faţă de migranţii de pe nava Sea-Watch, care au fost debarcaţi săptămâna trecută în Catania.

Iniţial, Parisul s-a angajat să-i primească pe unii dintre ei, dar - potrivit Romei - Franţa a apreciat în cele din urmă că aceştia sunt migranţi economici şi nu refugiaţi, refuzând să-i mai primească, dar a promis în schimb să ajute la repatrierea lor.

'Ministerul a luat act: chiar şi francezii nu vor clandestini. Acum aşteptăm ca Parisul să-şi demonstreze bunăvoinţa sa colaborând pentru a repatria zeci de senegalezi fără acte de pe teritoriul Italiei', au declarat surse ale ministerului.

Salvini evocase joi 'trei probleme fundamentale': reîntoarcerea migranţilor la frontiera franceză (60.000 din 2017), cei 15 'terorişti' de extremă stânga condamnaţi în Italia, dar care s-au instalat în Franţa şi controalele 'abuzive' impuse lucrătorilor frontalieri.

Franţa şi-a rechemat joi ambasadorul din Italia după o serie de declaraţii 'scandaloase' ale unor oficiali italieni, într-o rară escaladare a tensiunilor dintre cele două ţări membre ale UE, ceea ce scoate în evidenţă şi mai mult liniile de fractură în UE, cu câteva luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Vizat de critici virulente din partea responsabililor francezi, Matteo Salvini s-a exprimat într-un mod deloc măgulitor la adresa preşedintelui francez Emmanuel Macron: 'El guvernează împotriva poporului său!' sau 'Cu cât va pleca mai repede, cu atât va fi mai bine!', notează AFP. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova

5 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”