Tensiuni mari în PSD: „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”

Discuțiile interne din PSD, purtate la începutul săptămânii pe marginea susținerii unui cabinet condus de Luca Niculescu, au scos la iveală fracturi serioase de opinie și temeri legate de viitorul politic al partidului. Stenogramele reuniunii, prezentate de Antena 3 CNN , arată că o parte dintre lideri privesc cu scepticism o formulă în care formațiunea ar deține un rol secundar la Palatul Victoria.

olguta vasilescu si sorin grindeanu jpg

Foto: Arhivă

Printre cele mai tranșante intervenții s-a numărat cea a primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, care a sugerat că mandatul noului premier ar putea fi scurtat rapid dacă lucrurile nu evoluează favorabil: „Dacă nu ne place Luca Niculescu, putem să-l dăm jos peste șase luni”.

Aceeași nemulțumire față de o formulă de compromis a fost exprimată și de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava. Acesta a cerut partidului să renunțe la jumătățile de măsură și să revendice funcția supremă din Guvern:

„Ce este cu mermeleala asta! Dacă tot vrem să ne asumăm guvernarea, ar trebui să ne-o asumăm cu premier. Cu Niculescu, dacă iese prost suntem noi de vină. Dacă iese bine e meritul lui, oricum ar fi nu e bine pentru noi. Să ne hotărâm!”, a reproșat liderul din Suceava, adăugând că alternativa firească ar fi trimiterea responsabilității către ceilalți actori politici și intrarea în alegeri anticipate.

La rândul său, europarlamentarul Dragoș Benea a rezumat situația într-o notă similară: „Ori se rupe calul, ori se rupe hamul. Ori anticipate, ori intrăm la guvernare cu manșa la PSD”. O astfel de posibilitate a fost adusă în discuție și de secretarul general Claudiu Manda, care a solicitat pregătirea operativă pentru un scrutin parlamentar anticipat, estimând că învestirea Cabinetului are șanse de reușită de numai „50-50”.

Pe lângă tensiunile legate de împărțirea puterii, masa discuțiilor a fost dominată de îngrijorări economice profunde. Fostul vicepremier Marian Neacșu a semnalat că deciziile se iau în lipsa unei imagini clare asupra stării bugetului:

„Nu aș ști să vă spun ce situație este mai complicată acum – cea politică sau cea economică. Din păcate, avem doar date parțiale și am dori să știm situația reală a finanțelor publice”, a explicat Neacșu. El a enumerat printre marile vulnerabilități plățile amânate, costul datoriilor și al dobânzilor, precum și necesarul masiv de fonduri pentru obiectivele rămase fără finanțare prin PNRR, în condițiile în care deficitul bugetar, situat la 2,89% în luna august, este proiectat să urce la 6,2% până la sfârșitul anului.

Avertismente au venit și din partea fostului secretar general al Guvernului, Radu Oprea, care a cerut ca PSD să fie vigilent în privința negocierilor pentru viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene: „Să avem în vedere că viitorul exercițiu financiar al UE va fi discutat de noul Guvern. Să nu pățim ca la PNRR când am fost pe dinafară şi l-a făcut Ghinea”.

În pofida acestor divergențe, forul de conducere al partidului a decis să continue consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru redactarea programului de guvernare și împărțirea portofoliilor. Sorin Grindeanu a subliniat că social-democrații nu pot fi simpli spectatori care asigură o majoritate fragilă, ci cer o coaliție complet asumată alături de PNL și UDMR.

„Trebuie majoritate transparentă care să fie implicată activ în actul de guvernare și nu doar una de conjunctură care doar să dea un vot pentru învestirea Guvernului”, a afirmat Grindeanu.

Totodată, liderul PSD a lansat săgeți către Ilie Bolojan, acuzându-l că ar urmări să părăsească rapid conducerea Executivului de frica unui deznodământ electoral prematur. Grindeanu a afirmat că partidul său a fost deschis variantelor propuse, singura respinsă categoric fiind cea a lui Siegfried Mureșan.

„Cerem un efort comun al tuturor partidelor, cel puţin responsabile din ţara asta, pe care le considerăm responsabile. Aşa că nu e niciun concurs de a arunca vina unul pe altul, e o perioadă în care ar trebui toată lumea să-şi bage săbiile la loc în teacă şi să nu mai calculeze politic. Ăsta e apelul nostru”, a punctat Grindeanu.

Liderul social-democrat a tăiat din start ipoteza unui cabinet exclusiv de tehnocrați ori a unei formule mixte, clarificând totodată limitele implicării parlamentare: „Noi vorbim doar de 127 de voturi şi doar pentru ele! Nu este rolul nostru să adunăm alte voturi! Nu ne luăm sarcini pe care nu avem de ce să le luăm! Să nu vorbim în numele altora!”. Grindeanu a concluzionat că, în ipoteza în care liberalii și UDMR vor refuza condițiile impuse de PSD, singura cale rămasă deschisă rămâne organizarea de alegeri anticipate.

Explorează subiectele:

PSD Luca Niculescu guvernare


Citește și:

populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată