Tensiunile din lume "Putem să vorbim despre al treilea război, cu crime, masacre, distrugeri"

Tensiunile din lume "Putem să vorbim despre al treilea război, cu crime, masacre, distrugeri"

Papa Francisc a denunţat sâmbătă toate războaiele ca fiind "o nebunie", într-o ceremonie de comemorare a unui secol de la declanşarea Primului Război Mondial, în regiunea Veneto (nord-est).

Papa Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"După contemplarea frumuseţii acestei regiuni, în care femei şi bărbaţi muncesc (...), copiii se joacă, iar bătrânii visează (...), nu pot să spun decât că războiul este o nebunie", a declarat el la cimitirul militar de la Redipuglia, cel mai mare din Italia, în care sunt înmormântate rămăşiţele a peste 100.000 de militari ucişi în acest conflict.

Bunicul lui Francisc a participat la Primul Război Mondial, în luptele violente care s-au purtat în această regiune, în apropiere de râul Piave, în perioada 1917-1918.

Papa argentinian a evocat în iunie "enorma tragedie care a fost Primul Război Mondial, despre care am auzit atât de multe poveşti dureroase din gura bunicului meu, care l-a făcut la Piave".

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa a mii de credincioşi, veniţi în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile, în regiune plouând.

Papa Francisc a prezidat ceremonia, împreună cu cardinalii Christoph Schönborn, arhiepiscopul Vienei, şi Josip Bozanic, arhiepiscopul Zagrebului, în prezenţa a numeroşi arhiepiscopi austrieci, croaţi, sloveni şi unguri.

"Războiul distruge. Războiul desfigurează totul, inclusiv legătura dintre fraţi. Războiul este nebun, planul lui de dezvoltare este distrugerea", a continuat Papa argentinian, criticând conflictele armate provocate de interese economice din industria armamentului şi indiferenţa oamenilor.

"Lăcomia, intoleranţa, ambiţia de putere sunt motive care împing la război, iar aceste motive sunt adesea justificate printr-o ideologie", a continuat el.

"Toate aceste persoane ale căror rămăşiţe se odihnesc aici aveau planurile lor, visurile lor... Dar vieţile le-au fost curmate. Umanitatea a spus «ce mă priveşte?»", a continuat Papa.

"Astăzi, după al doilea eşec al unui alt război mondial, probabil că putem să vorbim despre al treilea război «fragmentat», cu crime, masacre, distrugeri", a adăugat el.

Papa urmează să se întoarcă la Vatican sâmbătă după-amiaza, după ceremonie.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Hopa, ce avem noi aici?

2 Cine este misteriosul miliardar american care ar fi aterizat ieri la București cu deja celebrul zbor direct din Florida

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 N-ai cum să nu-i dai dreptate lui Năstase la tura asta...

5 Ce știe BOR despre ce urmează să se întâmple?