Tensiunile politice de la Kiev persistă
Tensiunile politice de la Kiev persistă, în ciuda demiterii comandantului-șef Oleksandr Sîrski, o măsură ce a răspuns uneia dintre cererile protestatarilor. Principalul punct de divergență rămâne refuzul fostului ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, de a accepta o altă funcție propusă de președintele Volodimir Zelenski, ceea ce amplifică speculațiile despre posibilele sale ambiții politice și despre o reorganizare a scenei politice ucrainene.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, se află într-un impas politic continuu, fără ca vreo parte să dea semne de compromis, potrivit unor surse citate de Kyiv Independent. Negocierile dintre cei doi continuă, dar pozițiile rămân ferme. Zelenski i-a propus lui Fedorov o funcție importantă în executiv, menită să coordoneze dezvoltarea sectorului tehnologic al statului. Însă, conform presei ucrainene, fostul ministru a refuzat oferta.
„I-am propus lui Mihail o funcție importantă în administrație, care să permită integrarea și dezvoltarea capacităților tehnologice ale statului. În același timp, experiența lui Evgheni Hmara în domeniul securității și rezultatele obținute de unitatea Alpha îl recomandă pentru actuala structură guvernamentală”, a declarat președintele Zelenski.
Fedorov nu a comentat public propunerea, iar consilierul prezidențial Dmitro Litvin a confirmat că discuțiile vor continua. Surse apropiate administrației prezidențiale indică faptul că Zelenski nu intenționează să-l readucă pe Fedorov la conducerea Ministerului Apărării, chiar dacă îi propune o funcție-cheie în dezvoltarea capacităților de apărare. De partea sa, Fedorov ar insista să revină exclusiv ca ministru al Apărării.
Protestele și demiterea lui Sîrski
Impasul actual vine după mai multe zile de proteste declanșate de demiterea lui Fedorov, considerat unul dintre cei mai apreciați membri ai guvernului. Organizatorii manifestațiilor, cunoscute sub numele de „Maidanul cartonului”, au anunțat o pauză de trei zile, amenințând cu reluarea acestora dacă solicitările nu vor fi îndeplinite. Dintre cele două revendicări principale ale protestatarilor, una a fost deja satisfăcută: demiterea comandantului-șef Oleksandr Sîrski. Cea de-a doua, revenirea lui Mihailo Fedorov la Ministerul Apărării, nu s-a materializat. Demiterea lui Fedorov a generat proteste în Kiev și în alte orașe, unde cetățenii au cerut explicații privind înlăturarea unui ministru responsabil pentru modernizarea armatei și dezvoltarea programelor de drone. Pe măsură ce manifestațiile au continuat, atenția s-a mutat și asupra generalului Oleksandr Sîrski, criticat de activiști și veterani pentru stilul său de conducere și gestionarea unor operațiuni militare. Acuzațiile privind Regimentul Skelia, o unitate de asalt, care au vizat presupuse abuzuri și decese nelegate de luptă, așa cum a relatat publicația Babel, au intensificat presiunea asupra lui Sîrski.
Viziuni distincte pentru armată
Observatorii politici subliniază diferențele dintre Fedorov și Sîrski ca fiind o confruntare între două modele de conducere. Fedorov a fost un promotor al reformelor axate pe digitalizare, inovație și descentralizarea procesului decizional, fiind asociat cu dezvoltarea rapidă a programelor de drone și modernizarea industriei de apărare. În contrast, Sîrski susținea o structură de comandă mai centralizată, conform modelului tradițional al armatei. După ample consultări cu oficiali și comandanți militari, președintele Zelenski l-a numit pe Mihailo Drapatîi în funcția de comandant-șef al Forțelor Armate. Zelenski a declarat că noua conducere militară vizează consolidarea poziției Ucrainei pe front și crearea condițiilor pentru o pace favorabilă. Drapatîi este considerat un comandant experimentat și respectat în rândul militarilor. În urma acestor schimbări, guvernul l-a desemnat pe Evghen Hmara ca ministru interimar al Apărării, a cărui confirmare oficială este așteptată de la Parlament, odată cu reluarea activității legislative. Deși nominalizarea lui Hmara a fost primită mai favorabil decât alte variante, unii protestatari consideră că problema de fond rămâne nerezolvată fără reinstalarea lui Fedorov.
Insistența lui Fedorov și semnalele politice
Surse apropiate fostului ministru susțin că acesta consideră imposibilă continuarea reformelor începute fără a reveni la conducerea Ministerului Apărării. În cele aproximativ șase luni de mandat, Fedorov a coordonat proiecte esențiale privind reforma recrutării, modernizarea sistemului de achiziții militare și extinderea producției și utilizării dronelor. Cu toate acestea, administrația prezidențială nu pare dispusă să revină asupra deciziei de demitere. Organizatorii protestelor au acordat autorităților un termen până la 24 iulie pentru a răspunde revendicărilor, inclusiv reinstalarea lui Mihailo Fedorov și înlocuirea lui Oleksandr Sîrski – ultima fiind deja îndeplinită. Rămâne de văzut dacă schimbarea comandantului-șef va fi suficientă pentru a calma nemulțumirea publică sau dacă protestele vor fi reluate. Potrivit Kyiv Independent, nici Zelenski, nici Fedorov nu par să dea înapoi deocamdată. Un detaliu care a atras atenția observatorilor politici este schimbarea statutului profesional de pe pagina de Facebook a lui Mihailo Fedorov în „politician”, gest interpretat de mulți ca un semnal privind viitorul său, notează focus.ua.
Ambiții prezidențiale și o nouă opoziție
Politologul Andrii Zolotariov susține că amploarea protestelor nu poate fi explicată doar prin nemulțumirea spontană a societății. „Campania din jurul lui Fedorov este bine organizată, costisitoare și foarte profesionist construită. Există impresia că anumite cercuri occidentale îl pregătesc pentru o viitoare competiție electorală”, afirmă Zolotariov. În viziunea sa, intrarea lui Fedorov pe scena politică ar putea modifica echilibrul opoziției, transformându-l într-un rival direct al fostului comandant al armatei, Valeri Zalujnîi. „În Ucraina politica este construită în jurul liderilor. Dacă Fedorov intră în joc, o parte din electoratul lui Zalujnîi s-ar putea orienta spre el. Se vede deja o schimbare de atitudine inclusiv în tabăra lui Petro Poroșenko, unde criticile la adresa lui Fedorov au devenit mai frecvente”, adaugă Zolotariov, care consideră puțin probabilă revenirea fostului ministru la Apărare. Politologul Ruslan Bortnik este de părere că viitorul lui Fedorov depinde exclusiv de rezultatul negocierilor cu președintele Zelenski. „Președintele a făcut deja unele concesii: l-a demis pe Sîrski, a operat schimbări în conducerea militară și l-a numit pe Drapatîi. Însă pentru Fedorov acest lucru nu este suficient. El dorește o funcție executivă cu atribuții reale, nu un rol consultativ”, explică expertul. Bortnik interpretează schimbarea statutului de pe Facebook ca un mesaj politic: „dacă nu există loc pentru mine în Guvern, pot deveni un adversar mult mai incomod în afara lui”. Expertul consideră că, în cazul eșecului discuțiilor, Fedorov ar putea deveni un actor cheie al opoziției ucrainene, având deja notorietate publică, relații solide în Occident, experiență administrativă și acces la informații relevante din domeniul apărării.
„Nu putem spune că și-a început oficial cariera politică, dar se află exact la granița dintre administrație și politică. Dacă negocierile cu Zelenski vor eșua, este foarte probabil să facă pasul definitiv. Ambițiile sale ar putea depăși chiar și Ministerul Apărării, vizând în perspectivă funcția de prim-ministru sau o altă poziție-cheie în Executiv”, conchide Ruslan Bortnik.
Analistul subliniază că Ucraina nu are, în prezent, o opoziție puternică și bine structurată, iar Fedorov ar putea atrage rapid electoratul nemulțumit atât de actuala putere, cât și de partidele tradiționale, demonstrând deja capacitatea de a mobiliza susținători și de a exercita presiune asupra autorităților.
Explorează subiectele:

