Tentativa de destituire a preşedintelui Trump: o ''eroare colosală'' a democraţilor, potrivit unui responsabil republican

Democraţii au comis o ''eroare politică colosală'' prin iniţierea procedurii de destituire împotriva lui Donald Trump, a afirmat miercuri liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, la scurt timp după achitarea preşedintelui american , relatează AFP.

''În momentul de faţă, ei sunt învinşii'' şi republicanii sunt ''într-o poziţie bună'' cu nouă luni înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat acesta presei imediat după verdictul dat de Senat.

La rândul său, liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, a declarat că achitarea lui Donald Trump nu are ''nicio valoare'' deoarece procesul său de destituire nu a fost ''echitabil''.

"L-am achitat fără niciun fapt", a declarat el presei, referindu-se la refuzul senatorilor republicani de a chema noi martori în proces. "Istoria va aminti de o victorie a la Pirus pentru republicanii din Senat, pentru Partidul Republican şi pentru preşedintele Trump", a spus Chuck Schumer. AGERPRES/( AS - autor:Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești