Teodorovici, despre Vâlcov: A făcut o astfel de postare; trebuie aplicată legea, indiferent cine este acea persoană

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat, referindu-se la Darius Vâlcov, care a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, că legea trebuie aplicată indiferent cine o încalcă.

"Noi tot timpul comentăm în afara zonei respective. Şi de la comentariu la comentariu se amplifică un subiect în mod nejustificat. A făcut o astfel de postare. Legea prevede că nu ai voie să faci un astfel de lucru. Prevederea legală trebuie să fie aplicată indiferent cine este acea persoană, că sunt eu, că e Darius Vâlcov, legea este pentru toţi egală. Nu cunosc cadrul legal respectiv. Eu am vorbit şi ieri cu Darius Vâlcov despre situaţia acesta, dar ca principiu general şi nu vreau să comentez mai mult, domnule, ai făcut o anumită acţiune, ai o prevedere legală care spune clar ce se întâmplă, aplică legea!", a spus marţi Teodorovici la Senat.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, fişă eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Controversatul Gabriel Ciprian Ene, Secretar General al Guvernului la propunerea PSD

5 Experimente Starlink în bazele MApN de lângă Brașov?