The Irish Times: Lupta contra corupției în România, păstrată cu sfințenie în DNA

The Irish Times: Lupta contra corupției în România, păstrată cu sfințenie în DNA

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de elită în sistemul de justiție al României, însă pentru a rămâne așa trebuie să se bucure în continuare de independență și stabilitate în cadrul juridic, iar dacă de mâine nu ni se mai permite să investigăm anumite infracțiuni sau persoane ori dacă DNA este reorganizată atunci eficiența sa va fi afectată, a declarat procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, relatează joi cotidianul The Irish Times într-un articol consacrat activității principalei instituții anticorupție din România.

Echipele de filmare și jurnaliștii nu se strâng în fiecare dimineață în fața unei anumite clădiri (sediul DNA, n.r.) din București pentru a aștepta pe cineva anume, ci pentru că știrile de prima pagină au obiceiul de a ieși pe ușa respectivă — notează publicația irlandeză.

'Ei sunt aici în fiecare zi pentru a vedea cine intră și iese', afirmă Kovesi.

'Noi nu le spunem cine vine, dar de cele mai multe ori ei zic că sunt norocoși', adaugă Livia Săplăcan, purtătoarea de cuvânt a DNA.

Anul trecut, instituția a pus sub acuzație cinci miniștri, 21 de deputați și senatori și peste 100 de primari și președinți de consilii locale, a elaborat dosare referitoare la acuzații de mită totalizând 430 de milioane de euro și a dispus sechestru pe averi în valoare de aproape 500 de milioane de euro.

'Asistăm la atacuri mai puternice împotriva noastră din partea unor politicieni cărora nu le place munca noastră și încearcă să schimbe jurisdicția noastră și legislația ... pentru a scoate anumite persoane — precum deputații — de sub răspunderea penală. Mulți oameni care sunt anchetați de noi sau condamnați în cazurile noastre fac acuzații în public și în presă la adresa noastră. Dar, în același timp, încrederea românilor în DNA este de circa 55% — mult mai mare decât în alte instituții de stat', afirmă Laura Codruța Kovesi.

Recent a devenit clar cât de departe merg unii oameni bogați pentru a leza DNA. Luna trecută, o instanță din București l-a condamnat pe un angajat israelian al unei firme de detectivi particulari, numită Black Cube, pentru hărțuire și intimidare, într-o încercare evidentă de a strânge materiale compromițătoare despre șefa DNA. Un alt israelian a pledat vinovat la acuzații similare, iar un al treilea a părăsit România.

Planul firmei Black Cube, care se autodescria drept 'un grup select de veterani din unitățile de intelligence de elită israeliene', ar fi fost parte a unui contract de 900.000 de lire sterline cu Black Cube încheiat de Daniel Dragomir, un fost ofițer antiterorism în cadrul serviciilor secrete interne din România (SRI), care a fost pus sub acuzare de către DNA pentru luare de mită.

'Valoarea acestui contract și metodele utilizate arată că nu s-ar fi putut afla vreo persoană săracă din România în spatele său. Cu siguranță, oamenii din spatele intermediarului (Dragomir) sunt persoane foarte bogate, care sunt anchetate de DNA și al căror scop este ca DNA să devină o instituție înspăimântată și inutilă. Din fericire, ei nu au reușit', adaugă Kovesi.

Persoane acuzate de DNA încă se află în parlament și în rândul celor mai bogați oameni din România, alimentând temerile că o alianță teribilă între bani și putere ar putea în final 'steriliza' agenția, continuă publicația citată.

Este de așteptat ca Partidul Social-Democrat (PSD) să câștige alegerile parlamentare de duminică din România, în pofida faptului că este formațiunea lui Victor Ponta și Adrian Năstase, acesta din urmă fost premier condamnat de două ori în ultimul deceniu pentru fapte de corupție.

Membri ai PSD au acuzat DNA că desfășoară o 'vânătoare de vrăjitoare', chiar dacă instituția a pus sub acuzare oameni din întregul spectru politic, printre care fratele și colaboratori apropiați ai fostului președinte al țării și inamic al PSD Traian Băsescu.

'Teoretic alegerile nu ar trebui să ne afecteze în vreun fel. Dar, atât timp cât oamenii care sunt anchetați de noi sau condamnați în cazurile noastre își păstrează locurile de muncă și funcțiile și pot influența procesul legislativ, atunci pericolul există', continuă Kovesi.

Agenția a fost lăudată de către Uniunea Europeană și împărtășește din experiența sa colegilor din regiune, din Ucraina până în Macedonia, care sunt implicați în propriile bătălii cu corupția la nivel înalt.

Laura Codruța Kovesi mărturisește că nu regretă faptul că nu a urmat o potențială carieră de jucătoare de baschet, ea considerând că a fi procuror este 'cea mai frumoasă și cea mai bună meserie' pe care ar fi putut-o alege.

'Atunci când voi încheia aici, voi continua să lucrez în sistemul judiciar', spune ea, înainte de a adăuga: 'Și vreau să mai spun clar un lucru — nu am nicio intenție de a intra în politică', conchide The Irish Times.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Ultimele imagini cu Putin, la slujba de Paște...

5 O femeie indiană și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o la „relații sexuale împotriva naturii cu orice bărbat, femeie sau animal”