The Rolling Stones nu vor interpreta hitul "Brown Sugar", considerat rasist, în turneul lor american

The Rolling Stones au renunţat la interpretarea legendarului lor hit "Brown Sugar", ale cărui versuri evocă sclavia, în turneul lor american, după ce melodia a fost multă vreme acuzată de rasism, informează AFP.

"Aţi remarcat asta, ei?", a răspuns, uşor enigmatic, Keith Richards, chitaristul grupului britanic, întrebat de Los Angeles Times de ce piesa nu mai figurează pe lista melodiilor interpretate în timpul turneului lor care a debutat pe 26 septembrie, la o lună după moartea bateristului trupei, Charlie Watts.

"Încerc să aflu de la alţii unde este problema. Nu au înţeles că acesta este un cântec despre ororile sclaviei? Dar vor să-l îngroape. Pentru moment, nu vreau să intru în vreun conflict în legătură cu această porcărie", a adăugat Keith Richards, citat de cotidianul californian.

"Am cântat 'Brown Sugar' în fiecare seară din 1970, aşa că uneori ne gândim să o scoatem deocamdată şi să vedem ce se întâmplă (...). Am putea să o punem din nou pe listă", a adăugat Mick Jagger.

Lansată în 1971, "Brown Sugar", una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei, vorbeşte despre sclavie, sex şi droguri, descriind soarta unor femei vândute ca sclave, biciuite şi violate.

În ultimii ani, au apărut din ce în ce mai multe critici la adresa piesei, considerată "rasistă". În 2015, "Brown Sugar" a fost descrisă drept "grosieră, sexistă şi de o violenţă uluitoare faţă de femeile de culoare" într-un articol din New York Magazine.

În 1995, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, Mick Jagger a recunoscut că "nu ar scrie niciodată această piesă astăzi". AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină