Theresa May consideră că, ținând cont de rezultatul alegerilor, numai conservatorii pot forma guvernul

Premierul conservator britanic Theresa May a declarat vineri că, deși formațiunea sa a pierdut mandate în legislativ în urma anticipatelor, rămâne totuși partidul cu cele mai multe mandate în Camera Comunelor și singurul în măsură să conducă mai departe executivul și negocierile cu Uniunea Europeană privind Brexitul, relatează agențiile Reuters și EFE.

Confruntată cu opoziția față de Brexit manifestată de laburiști și liberal-democrați, Theresa May a convocat alegerile anticipate în speranța ca partidul ei își va extinde majoritatea, pe care în legislativul acum dizolvat oricum nu putea conta în condițiile în care inclusiv în propria ei tabără conservatoare unii parlamentari nu îi susțineau abordarea fermă față de Brexit.

Însă la scrutinul de joi conservatorii au obținut numai 318 mandate în Camera Comunelor, față de 330 câte au avut anterior, pierzând astfel chiar și majoritatea fragilă avută până acum. Dar conservatorii își pot asigura totuși majoritatea cu ajutorul celor 10 mandate ale Partidului Democratic Unionist (DUP) din Irlanda de Nord, formațiune de asemenea favorabilă Brexitului, nu însă unui 'Brexit dur'.

Prin urmare, Theresa May a primit din partea Reginei Elisabeta a II-a mandatul să formeze un nou guvern. 'Întrucât suntem partidul care a câștigat cele mai multe mandate și cele mai multe voturi, suntem singurul în măsură să formeze guvernul' a punctat ea într-o declarație acordată postului BBC.

'Pe măsură ce reflectez asupra rezultatelor, voi reflecta și asupra a ceea ce trebuie făcut în viitor pentru a duce partidul mai departe (...) Ceea ce cred că este important în negocierile privind Brexitul (...) este să avem certitudinea unui guvern care poate susține un plan în aceste negocieri', a explicat Theresa May, sugerând din nou că nu va face pași înapoi în ceea ce privește ieșirea din UE.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii