Ți-ai dracu de analfabeți! Înainte de mitingul PSD, la Galați s-au montat primele toalete „puplice”, care funcționează cu „bagnote”

Ți-ai dracu de analfabeți! Înainte de mitingul PSD, la Galați s-au montat primele toalete „puplice”, care funcționează cu „bagnote”.

Înainte de sosirea lui Dragnea pentru mitingul PSD de sâmbătă, la Galați au fost instalate, după un an de zile de când Primăria a contractat achiziția și montajul a 40 de toalete modulare, 23 de toalete racordate la apă și canalizare. Una dintre unități este situată chiar la Casa de Cultură, unde urmează, de la ora 11.00, să se adune simpatizanții PSD. Deși, potrivit Primăriei, acestea sunt funcționale, ușile unităților nu se deschid, potrivit Viața Liberă. Mai mult, potrivit instrucționilor de folosire, ”toaletele puplice” funcționează doar cu ”bagnote de 1 leu și de 5 lei”.

„Unitatea aceptă bagnote de 1 leu şi 5 lei; Vă rugăm îchideţi uşa la părăsirea toaletei; sumele de bani introduse în plus se vor consuma la utilizări ulteriore ale TOALETEI PUPLICE”, scrie agramat pe afişul cu instrucţiuni de folosire găsit lipit uşa toaletei modulare amplasate în Parcul Şahiştilor din Ţiglina I.

Un afiş similar era lipit, vineri, şi pe uşa toaletei moderne din zona Casei de Cultură a Sindicatelor, pe care astăzi o vor folosi şi participanţii la mitingul electoral.

Cotidianul relatează că ușa toaletei de aici nu s-a deschis, în pofida introducerii unei ”bagnote”.

Pentru achiziţia şi montajul unui număr maxim de 40 toalete moderne Primăria a încheiat cu firma gălăţeană Agioser Construcţii Civile şi Industriale un acord-cadru în valoare maximă de 2.378.013 lei cu TVA. Valoarea totală a primului contract subsecvent pentru primele zece WC-uri este de 646.874 lei cu TVA.

Conform Primăriei, valoarea unei toalete modulare este, în medie, de 64.687,40 de lei (inclusiv costurile de racorduri la utilităţi - apă, canalizare, energie electrică). Trebuie spus că pentru realizarea instalaţiei electrice de utilizare la primele zece WC-uri, a fost încheiat un contract în valoare de 27.965 de lei cu TVA, SC VIM Engineenering SRL.

Sâmbătă, la Galați, este programat un miting electoral PSD, la care social-democrații și-au propus să adune 30.000 de susținători. În același timp, s-au anunțat și contramanifestații.





populare
astăzi

1 România atinge 1.500 km de drumuri rapide, însă regiuni întregi rămân izolate

2 Decizie luată în CSAT la Cotroceni: România vrea menținerea trupelor SUA și crește masiv bugetul militar

3 Hidroelectrica scumpește curentul din octombrie: cu cât cresc facturile

4 Justiția PSD / Curtea de Apel sugerează că Silviu Răzvan Avram ar fi putut fi forțat să meargă cu familia în sejururile de lux din Creta

5 Motoarele termice nu mai dispar în 2035: UE cedează presiunilor industriei auto