Timiș: Apele râului Bârzava au depășit digul de la Gătaia, inundând 40 de gospodării

Apele râului Bârzava au spart, miercuri, digul din localitatea Șoșdea - comuna Măureni, astfel că oamenii pot trece de pe o parte a drumului pe alta doar cu bărcile, însă în prezent viitura a trecut și apele sunt în scădere.

'De dimineață, situația era stabilă și doar puțin s-a prelins apa printre saci. În decurs de jumătate de oră — 40 de minute, situația a luat o întorsătură foarte mare și a venit viitura. Au venit imediat cei de la ISU Caraș-Severin, apoi și cei de la ISU Mehedinți, care ne-au ajutat foarte mult. În acest moment situația este sub control, oamenii cu probleme au fost evacuați din locuințele inundate, este vorba de 15 persoane, din care două familii le avem în Căminul cultural cazate, iar restul pe la rude. Am vorbit și cu patronii de magazine din jur și sunt dispuși să îi ajute pe oameni. Dacă sunt neajunsuri o să venim și cu ajutor din exterior', a declarat primarul comunei Măureni, Filimon Brian.

El a spus că situația ar fi putut fi evitată, dacă după ultimele inundații din 2004 — 2005 digurile ar fi fost întărite, așa cum s-a promis. La fața locului, pompierii au acționat cu două bărci de salvare și au asigurat transportul oamenilor spre locurile de muncă și al ajutoarelor pentru sinistrați.

În zonele inundate s-a deplasat și prefectul județului Caraș-Severin, Florența Albu.

'La Șoșdea, râul Bârzava a trecut peste dig. Acolo sunt comasate forțe ale ISU Mehedinți, care ajută oamenii și pompează apa, după ce au adus cu ei și o pompă de mare putere. Deocamdată, drumul este blocat, iar oamenii sunt trecuți de pe o parte pe alta cu bărcile. Noi sperăm că apele se vor retrage cât mai curând, pentru că atunci altfel vom putea să lucrăm și să ajutăm oamenii. În orașul Bocșa am înțeles că apele s-au retras destul de mult, în comparație cu ziua care a trecut. Mai sunt locuri unde apa trebuie pompată, fiind în vale. Tot în orașul Bocșa au fost trei case care s-au prăbușit în mare parte. Eu am fost marți cu domnul primar Eugen Cismăneanțu să vedem unde le poate asigura cazare. Au fost condiții bune la Școala ajutătoare din localitate, unde sunt dormitoare, dușuri. Oamenilor li s-a pus la dispoziție și hrană. Mulți dintre ei, însă, s-au relocat la rude, așa încât, din acest punct de vedere nu sunt probleme', a declarat prefectul județului Caraș-Severin, Florența Albu.

Chiar dacă apele au depășit digul, iar cei 1.000 de localnici nu pot să se deplaseze decât cu bărcile, doar șapte case de la marginea localității au fost afectate, oamenii fiind evacuați cu ajutorul pompierilor. Restul localității se află în afara oricărui pericol.

Apele sunt în scădere, de la un ritm de descreștere de un centimetru la două ore, în prezent scad cu circa trei centimetri la o jumătate de oră, a precizat William Szabo, reprezentantul Apelor Române Caraș-Severin. El a precizat că viitura de miercuri a fost mai mare decât cea din 2005, care a fost considerată una istorică.

'Un bilanț exact al pagubelor vom putea face doar după retragerea apei. Am solicitat tuturor primăriilor să activeze Comitetele locale pentru situații de urgență, astfel încât în cel mai scurt timp să-și poată face o evaluare preliminară a situației, să-și facă procesele verbale de constatare a pagubelor, urmând ca în cel mai scurt timp, când se ridică avertizarea de Cod roșu, să trimitem comisiile mixte pentru o evaluare finală. Această evaluare o vom transmite la Ministerele Dezvoltării și Muncii, iar în paralel vom pregăti și un proiect de Hotărâre de Guvern, pentru a vedea ce sprijin putem primi pe partea de infrastructură, dar și pentru ajutoare de urgență pentru oameni', a afirmat Florența Albu.

Timiș: Apele râului Bârzava au depășit digul de la Gătaia, inundând 40 de gospodării

ISU Banat și Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat au amenajat, miercuri, 10 mii de saci cu nisip pe malul stâng al râului Bârzava, în orașul Gătaia, în condițiile în care în zonă apele au depășit cotele de inundație și s-au revărsat, inundând aproximativ 40 de gospodării.

'Pe râul Bârzava, amonte și aval de Gătaia, este menținut codul roșu de inundații, prognozat de INHGA, până azi la ora 16,00. În localitatea Șoșdea, amonte Gătaia, ABA Banat acționează deja pentru stăvilirea deversărilor, prin supraînălțări de diguri cu saci de nisip. În această acțiune participă și localnici din Comitetul local pentru Situațiile de Urgență. Pe sectorul Valea Țerovei și stația hidrometrică Gătaia, nivelul cursului Bârzavei este în scădere', au anunțat Apele Banat, miercuri.

Reprezentanți ai ISU Banat au declarat pentru AGERPRES că miercuri după amiaza cotele apelor erau staționare, dar peste limita digului, cu ape revărsate.

'Apa a depășit ultima cotă de apărare a digului și a trecut peste, afectând 30 de case din Gătaia, iar din cartierul Sculea, 10. Debitul este staționar, dar peste cota de pericol. Persoanele s-au autoevacuat, nu avem victime. Apa a ajuns la 1 metru în curți și la 5-10 cm în case. S-a intervenit și sunt, în continuare pregătiți de intervenție, 100 pompieri din Timiș și din județele Arad, Hunedoara și Bihor, jandarmi, militari, echipe salvo. S-a lucrat deja pentru consolidarea digului cu 10 mii de saci cu nisip. De asemenea, sunt pregătite 20 de motopompe, între care sunt și motopompe de capacitate mare', a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Lucian Mutu, purtător de cuvânt al ISU Banat.

AGERPRES / (AS — autor: Paula Neamțu, editori: Mihai Simionescu, Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Eu rămân, Mafia va pleca! / Vela îl aduce pe Berbeceanu să-i țină spatele după ce a fost amenințat de…

2 Informație / 30 de filiale județene ale Pro România își negociază trecerea la PSD. Tudose: Ponta va rămâne de po…

3 Mafia din MAI, în corzi! Mesajul lui Traian Berbeceanu!

4 ALERTĂ / Firea a băgat Capitala României în faliment? STB a depus garanție la Fisc sediul și parcul de autobuze …

5 Când scapă statul român de porcii plantați de Dragnea în funcții cheie? Citiți și voi ce-a făcut ăsta!

recomandări

Te ia DNA: Mihali Gavril

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Nici nu știam că există sportul ăsta!