Timiş: Directorul general al Societăţii de Transport Public Timişoara, acuzat de DNA de dare de mită, a demisionat

Timiş: Directorul general al Societăţii de Transport Public Timişoara, acuzat de DNA de dare de mită, a demisionat

Directorul general al Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT), Nicolae Bitea, şi-a înaintat, luni, demisia în cadrul Consiliului de Administraţie (CA), "din motive personale", după ce, săptămâna trecută, s-a autosuspendat din PNL Timiş până la finalizarea anchetei DNA, în care este învinuit de dare de mită.

Anchetatorii au arătat în ordonanţă că la data de 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, Cosmin Şandru şi Nicolae Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

"Pentru a beneficia de această 'favoare', persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 5 octombrie, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată", a informat DNA.

Nicolae Bitea declară, într-un comunicat remis luni presei, că a preluat STPT, ca director general, în 27 iulie 2018, când societatea avea restanţe salariale către angajaţi de mai bine de două luni, iar condiţiile de muncă ale angajaţilor erau sub orice nivel de acceptare.

"În aceste condiţii, pe parcursul celor mai bine de trei ani în care am activat ca director general al instituţiei, m-am preocupat de achitarea salariilor la timp, mărirea acestora şi de crearea condiţiilor de muncă cel puţin decente în toate sectoarele, dar în special la nivelul personalului muncitor, unde am găsit condiţii aproape inumane de muncă. La data începerii mandatului meu erau scoase în circulaţie zilnic 115 de mijloace de transport. În prezent sunt scoase 165 de mijloace de transport în comun, pe liniile urbane şi metropolitane, după ce am suplimentat majoritatea liniilor cu mai multe unităţi (tramvaie, autobuze, troleibuze, minibuze)", afirmă Nicolae Bitea.

În bilanţul prezentat de directorul STPT, acesta arată că a susţinut toate proiectele care au adus un plus societăţii de transport, atât la nivel intern (condiţii de muncă, măriri salariale), cât şi la nivel extern (micşorarea timpilor de aşteptare în staţii, igienizare, montarea de staţii noi).

"Situaţia financiară a STPT este rezonabilă, cu excepţia ratei care trebuie achitată către ANAF, 'moştenire' veche pe care am găsit-o în momentul în care am preluat conducerea societăţii. Situaţia financiară ar fi fost alta, dacă Societatea Metropolitană de Transport Timişoara ar fi achitat suma de aproximativ 19.000.000 de lei, pentru serviciile de transport oferite de STPT. (...). Neplata ratei de eşalonare, a obligaţiilor la salarii şi a TVA duce la pierderea menţinerii eşalonării şi automat de executare silită de către ANAF a garanţiilor depuse de către STPT. Este vorba despre garanţiile ce presupun întreg patrimoniul societăţii - tramvaie, troleibuze, hale de reparaţii, clădiri, parc propriu, baza sportivă în valoare de 87.000.000 de lei", spune Bitea.

El menţionează că până la sfârşitul anului 2021 trebuie achitate către ANAF mai mute obligaţii financiare, respectiv 2.600.000 lei (luna octombrie); 11.000.000 lei (luna noiembrie); 4.500.000 luna decembrie. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...