Timiş: Dominic Fritz a pierdut recursul cu sindicatul din primărie, privind suspendarea noii organigrame

Timiş: Dominic Fritz a pierdut recursul cu sindicatul din primărie, privind suspendarea noii organigrame

Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins, marţi, recursul formulat de primarul Dominic Fritz şi Consiliul Local Timişoara (CLT) împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, care a dispus, în luna august, suspendarea noii organigrame promovate de edil fără dezbatere publică prealabilă, care presupune desfiinţarea a 80 de posturi, din care 10 sunt de conducere.

Împotriva primarului s-au îndreptat 33 de angajaţi afectaţi de noua organigramă, reprezentaţi în instanţă de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara.

"Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CLT şi primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile (...) pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar (...) în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi (...), reprezentanţi de Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Obligă recurenţii - pârâţi la plata către intimatul - reclamant Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a sumei de 4.760 lei cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă", arată pronunţarea de marţi a CAT.

Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, a declarat, pentru AGERPRES, că în data de 13 octombrie a fost depusă şi acţiunea pentru anularea respectivei organigrame.

"Este un succes hotărârea CAT, pentru că asta înseamnă că angajaţii rămân pe posturile lor. Unii dintre ei au plecat din primărie, între timp. Acum aşteptăm şi termen pentru dosarul de anulare a noii organigrame. În acţiunea pe fond, pentru anularea hotărârii de consiliu local privind noua organigramă, se va discuta în detaliu despre lipsa dezbaterii publice a noii organigrame, lipsa avizului comisiei paritare, lipsa informării funcţionarului public", a precizat Tiberiu Negrei.

În luna august, primarul a anunţat că Primăria va plăti 99.000 de lei fără TVA unei firme de avocatură care să o reprezinte în procesele pe care le are în instanţă cu cei 33 de angajaţi care au deschis acţiuni după adoptarea noii organigrame, devenită funcţională din 2 august.

Noua organigramă conţine funcţii noi, precum cele de grădinar-şef sau manager de cartier. De asemenea, conducerea instituţiei a anunţat, în luna iunie, că se vor face şi peste 100 de noi angajări, cu predilecţie pentru "profesionişti, la început de drum", după cum afirma primarul Dominic Fritz. AGERPRES / (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /