Timiş: Dosar penal pentru o femeie infectată cu SARS-CoV-2 care a încălcat măsura izolării la domiciliu

Poliţiştii timişeni au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele unei femei de 38 de ani din Jimbolia, confirmată cu COVID-19, care a încălcat măsura izolării la domiciliu şi a intrat într-un restaurant.

"În cadrul unei acţiuni pentru verificare a respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2, poliţiştii din Jimbolia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-o societate comercială din oraş ar fi fost prezentă o femeie care s-ar fi aflat în izolare la domiciliu din 17 august, fiind confirmată pozitiv cu virusul SARS-C0V-2 şi nerespectând măsura impusă prin lege", a anunţat, sâmbătă, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În incinta restaurantului se mai aflau un bărbat şi administratorul societăţii comerciale, care nu ştiau că femeia are COVID-19.

În acest caz a fost informată Direcţia de Sănătate Publică Timiş în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Femeia a fost sancţionată şi contravenţional. AGERPRES/ (AS - autor: Otilia Halunga, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

2 De citit acest material despre vortexul polar

3 Orașul din România numit „bijuterie secretă” de doi turiști italieni

4 Lovitură pentru Ilie Bolojan în Parlament, în timp ce PSD își împarte liniștit funcțiile la NATO

5 Suma uriașă cerută de meșteri după ce un bucureștean a oferit 5.000 de euro