Timiș: Prezență la vot de 150% în satul Dobrești, datorată orășenilor care au venit la rude, conform BEJ

Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Timiș, judecător Titu Berceanu, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că prezența la vot de peste 150% în satul Dobrești, comuna Bara, se datorează faptului că, pe lângă cei 33 de săteni cu drept de vot, au venit copiii la părinți și au votat în respectiva localitate.

* LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2016

''La secția 307 (Bara, n.r.) există 33 de persoane pe lista permanentă. Au votat 23 dintre ei și au mai votat în plus 34 pe lista suplimentară. Deci în total au votat 57 de persoane, de unde rezultă procentul de peste 150%. Explicația constă în faptul că persoane care au domiciliul în județul Timiș și locuiesc în oraș au mers la Dobrești, la părinți, și au votat acolo. Și este posibil ca cele 34 de persoane în plus să fie cei care au venit la părinți sau la rude și au votat acasă. Numărul (votanților de pe listele suplimentare, n.r.) este relativ mic, 34 de persoane. Dacă era vorba despre un număr mai mare, era ceva suspect, dar satul e mic'', a afirmat președintele BEJ Timiș.

AGERPRES/(A — autor: Otilia Halunga; editor: Nona Jalbă, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

2 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

3 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

4 Tensiuni mari în PSD / „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”

5 Andreea Raicu îl pune la punct pe Mugur Mihăescu: „Vă plătim indemnizația”