Timmermans: Preşedinţii Camerelor Parlamentului să mă sune dacă au senzaţia că înţelegem greşit

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat joi că CE este "foarte bine informată" cu privire la ceea ce se întâmplă în România şi le-a transmis preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, că, dacă pe viitor vor mai avea impresia că reprezentanţii Comisiei "înţeleg greşit", să îl sune direct.

"Pentru că avem o activitate atât de intensă a reprezentanţei Comisiei aici în Bucureşti suntem foarte bine informaţi aici în privinţa a ceea ce se întâmplă. Nu vă faceţi probleme, suntem bine informaţi. Sigur, putem fi mai bine informaţi, lucrurile pot fi îmbunătăţite. Poate că nu avem toate informaţiile, dar informaţiile pe care le avem erau corecte. (...) Le-am spus ambilor preşedinţi (n.r. ai celor două camere ale Parlamentului), data viitoare când aveţi senzaţia că înţelegem greşit sunaţi-mă direct", a arătat Timmermans, într-o conferinţă de presă.

El afirmat că Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, îl informează corect de fiecare dată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

2 Trei acte diplomatice false găsite acasă la Călin Georgescu

3 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

4 Procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro!

5 Rețeaua secretă a lui Călin Georgescu: de unde veneau milioanele de euro / Cine este Ionel Rusen, omul său de încredere, audiat acum la DIICOT