
Titi Aur explică de ce este greşit să conduci în papuci, pantofi cu toc sau desculţ, dar şi de ce locul din dreapta şoferului se numeşte „scaunul mortului”
Titi Aur explică de ce condusul în papuci, pantofi cu toc sau chiar desculţ pot fi fatale în situații de urgență și ce tip de încălțăminte ar trebui purtată la volan, dar şi de ce locul din dreapta şoferului se numeşte „scaunul mortului”.
Pe timp de vară, din dorința de confort sau pentru a face față căldurii, mulți șoferi aleg să urce la volan încălțați în papuci sau sandale, iar unii preferă chiar să conducă desculți când simt că nu controlează bine pedalele. Pe lângă faptul că aceste obiceiuri pot atrage sancțiuni, ele pot duce la accidente grave în trafic.
Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a explicat, în cadrul emisiunii „DC Conducem" faptul că problemele reale apar în momentele limită, când șoferul este nevoit să reacționeze rapid .
„Dacă nu ai nicio urgență, în sensul în care să faci o manevră bruscă, nu se întâmplă nimic, dar dacă te prinde polițistul, primești o sancțiune, pentru că nu ai voie”, avertizează Titi Aur.
Reacțiile întârziate pot fi fatale
Conform lui Titi Aur, cel mai periculos moment este atunci când șoferul trebuie să mute rapid piciorul de pe accelerație pe frână pentru a evita un accident. Mașinile moderne detectează viteza cu care se face această mișcare și activează sisteme care suplimentează eficiența frânării. Însă, dacă șoferul poartă papuci sau este desculț, manevra poate fi îngreunată.
„Problema se pune când apare o situație limită, de exemplu să iei repede piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână. Mașinile moderne au sistemele atât de deștepte încât simt și viteza cu care muți piciorul de pe accelerație pe frână și cât de repede ridici de pe accelerație și acționează frâna cu eficiență mai mare. Intră sistemul care suplimentează frâna”, explică expertul.
Riscul major apare atunci când piciorul alunecă sau papucul se agață sub pedală exact în momentul critic.
„Dacă ești cu piciorul gol sau cu papuc, nu vei avea aceeași reacție pentru că te atingi, te lovești, papucul se poate agăța de pedală și manevra poate fi cu o întârziere, uneori cu o întârziere foarte mare”, a explicat Titi Aur.
„Cea mai periculoasă manevră e să iei piciorul de pe accelerație și să-l pui pe frână, iar dacă papucul se prinde sub pedala de frână, dacă rămâne în urmă sau îți alunecă piciorul, riscul foarte mare e să nu apeși la timp pe pedala de frână. Este atât incomod să conduci în papuci sau cu piciorul gol, dar și periculos dacă ești la limită”, a mai avertizat expertul în conducere defensivă.
De ce pantofii cu toc și sandalele pot fi periculoase
Aceleași riscuri apar și în cazul șoferițelor care aleg să conducă purtând pantofi cu toc sau sandale. Aceste tipuri de încălțăminte pot limita libertatea de mișcare a piciorului și pot rămâne prinse sub covoraș sau sub pedale în situații de urgență.
„Și la sandale poate fi același lucru. De aceea, atunci când ne uităm la încălțămintea pilotului de curse, talpa este curbată în sus și lipită foarte bine, astfel încât să nu existe riscul să agăți. Nu trebuie să ai încălțăminte de curse lîn mașina personală, dar în niciun caz opusul. Nu sunt de acord nici cu bocancii cu talpa groasă de nu simți nimic, pentru că există riscul să agăți pedala”, explică Titi Aur.
În ceea ce privește tocurile, riscurile sunt și mai mari. „La fel și condusul cu tocuri. Dacă e și toc mare, este aproape imposibil să reacționezi într-o situație limită, că de condus, conduci într-un fel. La toc există riscul să se prindă și în covoraș, plus că nu stai cu călcâiul jos. Sub nicio formă nu trebuie condus așa”, a spus specialistul.
De ce locul din dreapta şoferului se numește „scaunul mortului”
Pe lângă recomandările privind încălțămintea, Titi Aur a explicat și de ce locul pasagerului din dreapta este cunoscut sub denumirea de „scaunul mortului”.
„Se numește locul mortului pentru că instinctul de conservare al șoferului face ca în ultimul moment să tragă de volan ca să nu lovească cu partea lui, ci să intre cu partea dreaptă. La fel e și atunci când treci prin gropi - suspensia din dreapta a unei mașini se strică înaintea suspensiei din stânga. Se întâmplă asta pentru că șoferul de fiecare dată se protejează”, a explicat Titi Aur.
În plus, șoferul are reflexul de a se sprijini în volan și frână și de a-și încorda corpul înainte de impact, la fel ca un sportiv care se pregătește pentru un contact puternic.
„E ca la sporturile de impact, acolo unde, înainte de impact, sportivul aflat în cauză se încordează. Să ne imaginăm un jucător de hochei care stă și face cu mâna la public și vine alt jucător și îl lovește fără să fie atent. Același lucru trebuie să-l faci și în caz de impact, să te încordezi”, a încheiat el.
Sursa: adevarul.ro