Toni Greblă: Este clar că refuzul preşedintelui a fost unul politic, nu are nicio legătură cu prevederile constituţionale

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat pentru AGERPRES că refuzul preşedintelui Iohannis privind numirile de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi a fost unul politic şi nu are "nicio legătură cu prevederile constituţionale sau cu îndeplinirea unor condiţii pentru a putea fi numit ministru".

''Este clar că refuzul preşedintelui a fost unul politic, determinat de atitudinea constantă pe care o are în privinţa coaliţiei de guvernare şi a Guvernului, şi nu are nicio legătură cu prevederile constituţionale sau cu îndeplinirea unor condiţii pentru a putea fi numit ministru. Lia Olguţa Vasilescu, spre exemplu, era ministru în exerciţiu, astfel încât la data când a fost numită la ministru al Muncii a fost verificată îndeplinirea condiţiilor şi nu s-a stabilit nimic", a declarat Toni Greblă, joi, întrebat cum apreciază conţinutul scrisorilor transmise de şeful statului premierului pe tema respingerii propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi.

Întrebat dacă, procedând astfel, preşedintele prelungeşte perioada până la care va trebui să numească noi miniştri la Dezvoltare şi Transporturi, secretarul general al Guvernului a spus: "Vom lua o decizie astăzi şi o vom comunica".

Fiind întrebat dacă se ia în calcul şi o sesizare la CCR, Greblă a răspuns: "Inclusiv examinăm această situaţie, da".

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care prezintă motivele pentru care a decis să respingă propunerea Liei Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi a lui Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, dar şi următoarele două nominalizări - Vasilescu la Dezvoltare şi Mircea Drăghici la Transporturi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT