Ideea unei Rusii invincibile, capabile să poarte un război de uzură la nesfârșit, este una dintre narațiunile-cheie ale propagandei Kremlinului. Economistul Vitalii Șapran demontează, în publicația ucraineană Focus, cinci dintre cele mai răspândite mituri, argumentând că realitatea economică a Federației Ruse este mult mai fragilă decât lasă să se înțeleagă Moscova și că anul 2026 ar putea aduce o criză profundă, comparabilă – sau chiar mai gravă – decât Marea Criză Economică din SUA anilor ’30.

Mitul 1: Economia Rusiei crește, dovadă sunt datele oficiale

Statisticile Rosstat sunt parte integrantă a mecanismului de propagandă al Kremlinului încă de la începutul războiului. De-a lungul timpului, nu au lipsit episoadele care au trădat manipularea datelor: produse și servicii eliminate din coșul de consum înainte de scumpiri anticipate, precum biletele de avion, sau situații paradoxale în care majoritatea ramurilor industriale și transportul de mărfuri erau în declin, dar PIB-ul „creștea” în documentele oficiale.

Dincolo de problema credibilității datelor, structura actualei economii ruse este profund distorsionată. În perioada 2023–2025, între 75% și 85% din cheltuielile de război au fost direcționate către producția de armament nou, care ajunge direct pe front, fără a genera valoare economică durabilă. Spre deosebire de creșterea economică din timp de pace, acest tip de „avans” nu se reflectă în bunăstarea populației și nu creează dezvoltare sustenabilă.

Mitul 2: Rusia nu se confruntă cu o criză economică

În realitate, criza este mascată aproape exclusiv prin statistică oficială. Dacă în 2024 economia rusă a stagnat într-un regim de „economie de război”, cu șomaj scăzut, dar fără creștere reală în sectoarele-cheie, în 2025 Rusia a intrat deja într-o recesiune de facto.

Autoritățile invocă nivelul redus al șomajului, însă acesta este artificial, rezultat al mobilizării militare și al absorbției forței de muncă în complexul militar-industrial. Ministerul rus de Finanțe și Banca Centrală recunosc implicit că efectul stimulării economice prin cheltuieli bugetare s-a epuizat. Majorarea presiunii fiscale și menținerea dobânzilor ridicate vor alimenta inflația și vor adânci criza, iar în 2026 Rusia riscă să intre într-o depresie economică severă.

Mitul 3: Chiar și în criză, rușii vor „strânge cureaua” și vor continua războiul

Această idee, moștenită din mitologia sovietică, ignoră realitățile sociale actuale. Rusia post-sovietică nu mai este izolată de o „cortină de fier”, iar populația are o imagine clară asupra nivelului de trai din Europa. În plus, Rusia nu a trecut, după anii 2000, printr-o criză economică profundă care să testeze cu adevărat coeziunea societății.

Depresia economică preconizată pentru 2026 ar putea deveni primul test major al rezistenței regiunilor ruse. Spre deosebire de URSS, actuala Federație Rusă are o infrastructură slab integrată, mari dezechilibre între centru și periferie și o verticală de putere profund coruptă. Incapacitatea Kremlinului de a dezvolta infrastructura strategică – de la rețele energetice până la mari proiecte de transport – accentuează vulnerabilitatea statului.

Mitul 4: Economia de război face Rusia mai eficientă

Economia de război nu este un avantaj structural, ci o formă accelerată de consum al resurselor. Producția de armament care nu este exportată, ci distrusă pe câmpul de luptă, înseamnă pierdere netă pentru economie. Deși salariile din industria de apărare alimentează temporar consumul intern, acest mecanism funcționează pe termen scurt.

După câțiva ani, efectele negative devin imposibil de ascuns: presiune pe buget, inflație, deficit de forță de muncă și dezechilibre structurale profunde – exact ceea ce se întâmplă acum în Rusia.

Mitul 5: Rusia este prea mare pentru a putea fi învinsă de Ucraina

Istoria arată că dimensiunea teritorială sau populația nu garantează victoria: Afganistan, Finlanda sau Coreea sunt exemple elocvente. Ucraina a reușit să creeze un model de finanțare externă a rezistenței, sprijinit de aliați și, recent, inclusiv de active rusești înghețate.

În schimb, Rusia își finanțează războiul din rezerve și exporturi de resurse, în condițiile în care accesul la piețele financiare externe este sever limitat. Speranțele Kremlinului privind sprijinul financiar al Chinei s-au dovedit iluzorii, iar alte state „prietene” nu dispun de resursele necesare.

Nici avantajul demografic nu este decisiv: mobilizarea masivă ar paraliza economia, deja afectată de lipsa forței de muncă. Importul de muncitori din Asia Centrală sau din alte regiuni nu poate compensa deficitul de milioane de angajați.

Durata războiului depinde de mai mulți factori-cheie: intensitatea luptelor și costurile asociate, eficiența sancțiunilor internaționale, capacitatea Ucrainei și a aliaților de a lovi infrastructura militară și energetică rusă, dar și contextul economic global, inclusiv politicile comerciale ale SUA care influențează prețurile la energie.

Concluzia economistului este clară: mitul invincibilității Rusiei se sprijină mai mult pe propagandă decât pe realitate. Iar nota de plată a războiului se apropie rapid de momentul scadenței.