TOP CINEMA ''The Invisible Man'' a intrat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Thriller-ul "The Invisible Man" a intrat în forţă pe primul loc al box-office-ului nord-american, informează AFP.

Filmul, o adaptare după celebra carte a lui H.G. Wells, a obţinut venituri de 28,9 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit cifrelor provizorii oferite duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations.

Salutată de criticii americani, pelicula spune povestea unei tinere, interpretate de Elisabeth Moss, al cărei iubit (Oliver Jackson-Cohen) vine să o bântuie după presupusa sa sinucidere.



Pe locul al doilea, în cădere de pe prima poziţie, regăsim filmul de aventuri "Sonic the Hedgehog", lungmetrajul dedicat ariciului grupului japonez Sega, unul dintre cele mai cunoscute personaje de jocuri video din lume, cu încasări de 16 milioane de dolari şi un total 128, 2 de milioane în 3 săptămâni de prezenţă pe marile ecrane.



Locul al treilea revine după acest weekend peliculei "The Call of the Wild", cu Harrison Ford şi Omar Sy în rolurile principale şi încasări de 13, 2 de milioane de dolari. Acest film pentru copii, care combină efectele speciale cu peisajele grandioase pentru a povesti aventurile câinelui Buck în timpul goanei după aur din Canada şi Alaska, a obţinut încasări de 45,8 milioane de dolari în box office-ul din America de Nord în două săptămâni.



"My Hero Academia: Heroes Rising", un film manga japonez care urmăreşte aventurile adolescentului Izuku Midoriya, ocupă poziţia a patra, cu încasări de 5,1 milioane de dolari în primul weekend de prezenţă în sălile de cinema şi de 8,5 milioane dacă includem avanpremierele.



Pe locul al cincilea - încă pe o poziţie bună pentru a şaptea săptămână de prezenţă pe ecrane - "Bad Boys for Life", a treia tranşă a celebrei saga poliţiste cu Will Smith, totalizează încasări de 4,3 milioane de dolari după acest weekend şi de 197,3 de milioane în total.



Redăm în continuare restul Topului 10:

6. "Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn" - 4,1 milioane de dolari (78,7 milioane în 4 săptămâni)



7. "Impractical Jokers: The Movie" - 3,5 milioane de dolari (6,6 milioane în 2 săptămâni)



8. "1917" - 2,6 milioane de dolari (155,8 milioane în 10 săptămâni)



9. "Brahms: The Boy II" - 2,6 milioane de dolari (9,7 milioane în 2 săptămâni)



10. "Fantasy Island" - 2,3 milioane de dolari (24 milioane în 3 săptămâni).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic