Tot ce trebuie să știi despre „Ahsoka“, noul serial din universul Star Wars. Cine este misterioasa femeie Jedi VIDEO

Tot ce trebuie să știi despre „Ahsoka“, noul serial din universul Star Wars. Cine este misterioasa femeie Jedi VIDEO

Primele două episoade ale serialului sunt disponibile pe Disney+, urmând ca platforma de streaming să difuzeze câte un episod nou în fiecare miercuri.

Rosario Dawson în „Star Wars: Ahsoka" FOTO Lucasfilm

Rosario Dawson în „Star Wars: Ahsoka" FOTO Lucasfilm

Acțiunea serialului live-action „Ahsoka: Star Wars“, de la Lucasfilm, este plasată după căderea Imperiului și urmărește parcursul fostului cavaler Jedi Ahsoka Tano, în timp ce investighează o amenințare emergentă la adresa unei galaxii vulnerabile.

Pe lângă Rosario Dawson, interpreta persoajului principal, din distribuție fac parte Natasha Liu Bordizzo, Mary Elizabeth Winstead, Ray Stevenson, Ivanna Sakhno, Diana Lee Inosanto, David Tennant, Lars Mikkelsen and Eman Esfandi. Serialul este scris de Dave Filoni, care are și rolul de producător executiv alături de Jon Favreau, Kathleen Kennedy, Colin Wilson și Carrie Beck.

Iată ce trebuie să știi despre noua serie ce-și construiește firul epic în jurul luptătoarei Ahsoka

  • Personajul Ahsoka a început să fie conturat încă din „Star Wars: Războiul Clonelor“, producție care a avut premiera în urmă cu 15 ani. Astăzi, imaginea sa este definită de această nouă serie live-action Star Wars : Ahsoka, ce va completa mesajul femeii războinice.
  • Personajul a fost creat de însuși George Lucas împreună cu regizorul, scenaristul și producătorul Dave Filoni. Inițial, numele ei nu trebuia să fie Ahsoka, ci Ashla. Ahsoka a apărut pentru prima dată în episodul pilot al seriei „Războiul Clonelor“ drept tânăra padawan, învățăcelul enervant al lui Anakin Skywalker, iar personajul ei nu a fost popular printre fani. Ahsokăi și maestrului ei, Anakin Skywalker, le plăcea să se amuze unul pe seama celuilalt și se aflau mereu într-o competiție. Anakin a poreclit-o Ahsoc Shto, iar ea l-a numit Sky.
  • Ahsoka este o Togruta de pe planeta Shili, iar povestea planetei, a obiceiurilor și a mamei ei, Pavti, o descoperim în primul episod al seriei „Star Wars: Povești Jedi“.
  • Chiar și ea s-a confruntat cu Darth Vader, în templul Sith de pe planeta Malachor, în „Star Wars: Rebelii“. Multă vreme, fanii au crezut că ea nu a supraviețuit acestei lupte, dar povestea a readus-o la viață.
  • Ahsoka a apărut ca personaj în două serii din lumea Star Wars „The Mandalorian“ și „Povestea lui Boba Fett“.

Pentru a sărbători această nouă serie Star Wars, Disney+ a prezentat fanilor un video din culisele producției.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR