Creștinii îl prăznuiesc la 20 iulie pe Sfântul Ilie Tesviteanul, considerat aducător de ploaie în vreme de secetă, dar și cel care stăpânește tunetele și fulgerele.

Pe 20 iulie creştii îl sărbătoresc pe Sfântul ILie. FOTO: arhivă

Duminică, 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește pe Sfântul Ilie Tesviteanul, considerat ocrotitorul ploii, al tunetelor și al fulgerelor, dar și făcător de minuni.

Născut cu peste 800 de ani înainte de Hristos, în ținutul Tesvi din Galaad, Sfântul Ilie a venit pe lume într-o familie de preoți, într-o perioadă în care poporul lui Israel se îndepărtase de Dumnezeu și se închina idolilor, în vremea regelui Ahab. Potrivit tradiției, la nașterea sa, tatăl său a avut o vedenie în care a văzut oameni îmbrăcați în alb care îl înveleau pe prunc în scutece de foc și îi dădeau să mănânce o flacără, simbol al râvnei neostoite față de Dumnezeu, care avea să-i călăuzească întreaga viață.

În legendele populare, Sfântul Ilie este descris ca un om gospodar, cu o fire aprigă. Se spune că, din pricina unui păcat greu, ar fi cerut iertare lui Dumnezeu, primind în schimb un car și un bici de foc pentru a lupta împotriva diavolilor care îl chinuiau. În credința populară, el este înfățișat călătorind pe cer într-un car de foc, cu roți de flăcări, tunând și fulgerând, lovind cu biciul de foc demonii și aducând ploaia pe pământ, atunci când oamenii se roagă în vreme de secetă. Se mai spune că Sfântul Ilie nu a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de foc și va reveni la sfârșitul lumii pentru a se lupta cu duhurile rele.

Obiceiuri și tradiții

Ziua de Sfântul Ilie este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri în satele românești. Oamenii evită să lucreze în această zi, de teamă ca grindina să nu le distrugă recoltele. De asemenea, tot în această zi nu se mănâncă mere, pentru ca Sfântul Ilie să nu aducă grindină de mărimea acestora. Femeile merg la biserică și împart pomană din roadele gospodăriei pentru sufletele celor trecuți la Domnul.

În dimineața acestei zile, se culeg plante de leac, mai ales busuioc, care apoi este uscat sau dus la biserică pentru a fi sfințit. Busuiocul sfințit este ars, iar cenușa este folosită în în gospodării, fiind considerată binecuvântată.

De Sfântul Ilie, oamenii își amintesc în mod special de copiii trecuți la Domnul. Se obișnuiește ca femeile să cheme copii străini sub un măr, să scuture pomul, iar merele căzute sunt date de pomană.

Bisericile se umplu de bucate aduse pentru pomenirea morților, numite și „Moșii de Sant-Ilie”, iar în casele gospodarilor se organizează praznice.

Vara pastorală

Această zi este legată și de un moment important în viața apicultorilor. De Sfântul Ilie se recoltează mierea albinelor, iar această activitate este realizată doar de bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. După recoltare, familia și vecinii sunt invitați să guste mierea nouă şi se serveşte ţuică îndulcită cu miere, pentru a aduce belșug.

De asemenea, această sărbătoare marchează miezul verii pastorale, moment în care ciobanii se pot întoarce pentru prima dată în sate, aducând cu ei daruri pentru soții sau iubite, constând în furci de lemn pentru tors, lucrate cu migală.

În zona Sucevei, renumitul bâlci de Sânt-Ilie de la Fălticeni atrăgea, încă din 1814, comercianți din întreaga Europă, fiind considerat al doilea ca mărime după cel de la Leipzig. Înainte cu două-trei săptămâni de 20 iulie, străzile Fălticeniului se umpleau de lume venită din toate colțurile, iar orașul devenea un loc plin de viață și negoț.

Tot pe 20 iulie se organizează târguri și petreceri câmpenești în mai multe zone din țară, precum Târgul de Fete de pe Muntele Găina (județul Alba), „Nedeia mocănească” de la Covasna, „Târgul feciorilor” de la Săcele, „Nedeia de la Polovragi” și „Șezătoarea” de la Fălticeni.

Pe 21 iulie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Ilie, românii îl prăznuiesc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului, continuând astfel tradiția legată de stăpânirea fenomenelor meteorologice, cu respect și rugăciune pentru protecția recoltelor și binecuvântarea gospodăriilor.