Traficanţi de droguri din Galaţi, reţinuţi de DIICOT

Procurorii DIICOT au reţinut vineri doi traficanţi de droguri, acuzaţi că au procurat, deţinut şi vândut cannabis şi ecstasy către diverşi consumatori de pe raza judeţului Galaţi.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpaţii D.F.D. şi M.D.G. sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2019 - martie 2020, cei doi au procurat, deţinut şi vândut cannabis şi ecstasy către mai mulţi consumatori de pe raza judeţului Galaţi.

Joi, anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare, cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate 235 de comprimate de ecstasy, 30 de grame de cannabis, 3 cântare electronice, 2 grindere şi suma de 15.000 de lei.

Cei doi traficanţi de droguri vor fi prezentaţi vineri la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, cu suportul de specialitate asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Înalta Curte a deblocat procesul în dosarul „lovitură de stat”: Călin Georgescu și Horațiu Potra, în judecată

2 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”

3 Devastator mesaj! / Fost judecător suprem acuză Curtea de Apel București de „sabotaj” în cazul Negoiță

4 Victor Ponta revine cu un partid nou: cum poate frâna AUR și ajuta președintele în 2028

5 Bulgaria înregistrează exporturi record de energie: Un „miracol” în contextul crizei Dunării scăzute