Trei contestații privind al doilea tur al alegerilor, depuse la CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a înregistrat până marți la prânz trei contestații privind al doilea tur al alegerilor prezidențiale, urmând ca judecătorii să le discute miercuri. Sesizările au fost formulate de cetățeni simpli.

Potrivit art. 52 din Legea 370/ 2004 pentru alegerea președintelui României, CCR anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin.

În această situație, prevede actul normativ, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

"(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

(3) Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor", mai prevede articolul menționat.

Aceeași lege stabilește că judecătorii Curții validează rezultatul fiecărui tur de scrutin, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media și în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Conform Constituției, CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui și confirmă rezultatele sufragiului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ultima șmecherie a PSD

2 Radu Drăgușin, profit de sute de mii de euro din imobiliare, după o investiție făcută la 20 de ani

3 „Cea mai mare schimbare din medicină de la descoperirea antibioticelor”

4 Dezvăluiri de alcov în cercul lui Trump? / Scrisori intime ale asistentei Natalie Harp, date publicității

5 Milionarul Mitică Dragomir / „La 17 ani, mâncam un sfert de pâine la două zile. Mi-e frică de sărăcie!”