Trei ofițeri de poliție, împușcați mortal în sud-estul Turciei

Un tânăr a împușcat mortal trei ofițeri de poliție turci și a rănit alte trei persoane într-o stație de autobuz în orașul Sanliurfa din sud-estul Turciei, înainte ca atacatorul să fie și el împușcat mortal, a informat luni agenția de presă turcă Anadolu, relatează Reuters.

Potrivit guvernatorului din Sanliurfa, incidentul armat nu are legătură cu terorismul.

Atacatorul era un băiat în vârstă de 17 ani cu probleme psihice care călătorea împreună cu familia și care i-a luat armata tatălui său, a declarat guvernatorul Gungor Azim Tuna.

Agresorul a deschis focul asupra a trei ofițeri de poliție după ce aceștia le-au cerut persoanelor aflate în stația de autobuz să se legitimeze și apoi a fugit înainte de a deschide focul asupra unui alt grup de polițiști. Trei dintre ofițeri au murit în spital din cauza rănilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour