Trei scenarii privind evoluția războiului din Ucraina. Când s-ar putea încheia luptele sângeroase și cu ce preț

Trei scenarii privind evoluția războiului din Ucraina. Când s-ar putea încheia luptele sângeroase și cu ce preț

O serie de surprize militare, diplomatice și strategice ar putea apărea în războiul din Ucraina. Doi analiști francezi descriu cele trei scenarii privind evoluția conflictului: o înfrângere clară a Rusiei sau, din contră, o victorie, dar și împotmolirea luptelor.

Soldați ucraineni în Donețk FOTO Profimedia

Într-un articol publicat pe site-ul australian The Conversation, preluat de Le Journal du Dimanche (JDD), Cyrille Bret şi Florent Parmentier fac previziuni în ceea ce privește continuare conflictului, relatează stirileprotv.ro

Scenariul 1: O înfrângere clară a Rusiei

În această situație, forţele Moscovei ar lansa o nouă ofensivă la Kiev, ca în februarie 2022, în bazinul Donului, în Donbas, din care o mare parte se află în prezent sub controlul Ucrainei, şi în provincia Herson, cu scopul de a obţine un succes răsunător.

Însă aceste atacuri ar eşua. Se estimează că Rusia ar pierde mulţi oameni şi o mare parte a celor patru regiuni ucrainene pe care le-a anexat ilegal în septembrie 2022. Astfel, obiectivul său iniţial, schimbarea regimului de la Kiev, s-a soldat cu un eşec. Ucraina ar recuceri bastioanele ruseşti din bazinul Donului şi s-ar îndrepta către Crimeea.

Ca să devină real acest scenariu, mai mulți factori ar determina înfrângerea rusească. Cei doi analiști vorbesc despre limite privind mobilizarea rezerviștilor, şi anume o nouă fugă din ţară a celor care pot fi trimiți pe front, incapacitatea comandamentului rus de a-i forma în mod eficient pe noii recruţi, epuizarea bazei industriale şi tehnologice a apărării (BIDT), înrăutăţirea efectelor sancţiunilor occidentale asupra bugetului Federaţiei ruse şi o criză în cercurile conducerii ruse, la Ministerul Apărării.

Capacitatea de a ține mai multe fronturi în același timp

În Ucraina, realizarea acestui scenariu depinde de mai multe condiţii , şi anume rezistenţa preşedinţiei ucrainene la uzura războiului, capacitatea acesteia de a obţine o victorie în alegerile legislative prevăzute în toamna lui 2023, continuarea ajutorului militar american şi european la un nivel compatibil cu consumul inevitabil de materiale de război pe câmpul de luptă şi capacitatea de a ţine mai multe fronturi în acelaşi timp.

Pentru a atinge această țintă, șeful Statului Major ucrainean Valeri Zalujnî şi-a prezentat în decembrie solicitările în vederea unei victorii: 300 de tancuri, 600-700 de vehicule de luptă de infanterie şi 500 de obuziere.

Orizontul acestui scenariu favorabil Ucrainei ar fi deschiderea unor negocieri a unui armistiţiu şi apoi a păcii.

Scenariul 2: Rusia să iasă învingătoare

În cazul în care Rusia ar câștiga războiul are nevoie să ducă la îndeplinire câteva obiecte importante. Astfel, ar trebui să recucerească cea mai mare parte a provinciei Herson, ar ameninţa în mod direct Kievul pătrunzând în cartierele de la periferie ale Capitalei, dinspre Belarus, şi ar înainta puternic către sud-vest, către Odesa. Realizarea acestui scenariu ar decurge din mai multe ipoteze, prima fiind epuizarea umană şi materială a forţelor ucrainene.

De partea rusă, asta ar însemna succesul mai multor acţiuni - pentru moment zadarnice. Mobilizarea din toamna lui 2022 ar trebui să fie eficientă în domeniul formării şi corect folosită pe plan tactic, iar lanţurile logistice ruse să reziste dificultăţilor de aprovizionare pe trei fronturi majore, în nord, la Kiev, în est, în Donbas şi în sud, către Herson. Armata rusă a dispus deja de aceste centre logistice, situate la peste 80 de kilometri de linia frontului, o distanţă în afara razei HIMARS, învăţând astfel lecţia contraofensivei ucrainene.

Anexările din est ar fi consolidate

Aceste succese ar conduce la o victorie clară a Rusiei în Ucraina. Anexările ilegale din est ar fi consolidate, Guvernul de la Kiev, fragilizat şi probabil îndepărtat de la putere din cauza ofensivei ruse, ar rezulta din negocieri de pace şi ar avea o orientare mai mult sau mai puţin deschis prorusă, iar vestul ţării ar revendica o autonomie puternică cu susţinerea Poloniei. Obiectivul strategic al Rusiei ar fi astfel atins, şi anume să dispună de o zonă-tampon cu NATO.

Scenariul 3: Conflictul se împotmolește

În cea de-a treia situație se ia în calcul și incapacitatea celor două țări de a ajunge în avantaj una faţă de cealaltă timp de mai mulţi ani.

Acest lucru s-ar manifesta printr-o stabilizare, violentă şi sângeroasă, a liniilor mari ale frontului în poziţiile actuale, cu bătălii regulate pentru localităţi de importanţă secundară, noduri rutiere, noduri feroviare sau poduri. De exemplu, forţele ruse ar putea fi tentate să reia ofensiva în nord, către Kiev, cu succese limitate, şi să se concentreze asupra eforturilor lor de consolidare a părţilor din Donbas pe care le controlează sau pe care le-ar putea controla, arată cei doi analiști francezi.

Confruntări armate intense

La rândul său, Ucraina ar putea încerca să atace de la Herson către sud, pentru a ameninţa bastionul Crimeei, la orizonul lui august 2023. Acest scenariu nu exclude nicidecum confruntări armate intense, schimbări de zone de control şi succese limitate de o parte şi de alta. Însă echilibrul general al conflictului nu ar fi modificat, iar Rusia ar continua să controleze 15-20% din teritoriul ucrainean în zone considerate esenţiale, Crimeea, Donbas, Harkov, şi Ucraina şi-ar demonstra capacitatea de a rezista pe termen lung.

Mai mulţi factori s-ar putea combina pentru a conduce la această situaţie. Un „platou” ar putea fi atins în ajutorul militar pe care Occidentul îl acordă Ucrainei , din cauza situaţiei stocurilor şi a naturii armamentului trimis pe front. Combativitatea ucraineană ar putea continua, însă fără să producă efectele spectaculoase de la sfârşitul verii lui 2022.

Declin militar și diplomatic

Factori exogeni ar putea conduce la un declin militar şi diplomatic. Niciunul dintre cei doi beligeranţi nu este în măsură să-şi facă populaţia şi reţeaua de alianţe de să accepte intrarea la negocieri pe baza actualului raportului al forţei militare. Rusia nu a obţinut niciun succes indiscutabil, iar Ucraina îşi are de restaurat integritatea teritorială. Intrarea la negocieri ar fi o recunoaştere a eşecului în cazul lui Vladimir Putin şi l-ar pune în pericol. Acceptarea să discute ar fi, pentru Volodimir Zelenski, o renunţare care l-ar face să-şi piardă susţinerea foarte largă de care beneficiază în prezent atât în ţară, cât şi în străinătate: alt leadership ar trebui să fie instalat, care ar vrea compromisul şi mai puţin, din cauza costurilor irecuperabile ale acestui război.

În acest scenariu, Ucraina ar deveni, în 2023, un nou conflict nerezolvat în spaţiul post-sovietic, însă de mare anvergură. Acest lucru nu ar împiedica o înăsprire a ostilităţilor împotriva populaţiilor civile sau prizonierilor, ci din contră.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale