Tricou cu imaginea lui Vladimir Putin, afișat la Istanbul de un jucător rus

Dmitri Tarasov, mijlocașul echipei Lokomotiv Moscova, a afișat un tricou pe care imprimată imaginea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în ținută militară, marți seara la Istanbul, cu ocazia partidei împotriva formației turce Fenerbahce Istanbul (scor 0-2), din cadrul primei manșe a șaisprezecimilor de finală ale competiției Europa League la fotbal.

La finalul întâlnirii, Tarasov și-a scos tricoul de joc lăsând să se vadă un alt tricou pe care figura imaginea lui Vladimir Putin purtând o beretă verde sub care era scris în limba rusă: "Cel mai politicos președinte".

Aceste cuvinte fac referire la un eufemism utilizat în Rusia pentru soldații ruși care au efectuarea anexarea provinciei ucrainene Crimeea, în 2014, care sunt cunoscuți drept "oameni politicoși".

Gestul lui Dmitri Tarasov a avut loc pe fondul unor relații extrem de tensionate între Turcia și Rusia, după ce aviația turcă a doborât un avion de vânătoare rusesc, pe 24 noiembrie 2015.

Cele două țări duc, de altfel, un război prin intermediari în Siria, unde turcii susțin grupările rebele care luptă împotriva armatei lui Bashar Al-Assad, sprijinit de Rusia. Însă schimburile dure de replici din ultimele zile au generat îngrijorare în legătură cu posibilitatea unei confruntări directe între Moscova și Ankara.

Marți seara, niciun incident nu a fost semnalat între suporterii celor două cluburi care s-au întâlnit la Istanbul, chiar dacă antrenorul lui Fenerbahce, portughezul Victor Pereira, a deplâns faptul că omologul său de la Lokomotiv, Igor Cerevcenko, nu i-a răspuns la salut.

Conform BBC, clubul Lokomotiv Moscova riscă acum să fie sancționat de UEFA, deoarece forul fotbalistic european nu permite niciun fel de gest cu semnificație politică în cursul jocurilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 După două decenii în Poliție, Marian Godină demisionează

2 Paks a rezistat, Cernavodă s-a oprit. Ce ne spune criza Dunării despre România / Două centrale nucleare, același fluviu, aceeași secetă. Două răspunsuri…

3 „Eugen” / Emil Săndoi, recrutat de Securitate, a monitorizat 12 fotbaliști

4 A7 Autostrada Moldovei, traseul complet: 125 km noi până în 2026, Bucureștiul se leagă de Pașcani

5 VIDEO Minciună marca PSD / Filmările din dronă îl contrazic pe Alfred Simonis, care susținea că nu locuiește în palatul construit în comuna condusă de f…