Trump anunţă o nouă plecare din administraţia sa, cea a secretarului internelor, Ryan Zinke

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunţat sâmbătă o nouă plecare din administraţia sa, cea a secretarului internelor, Ryan Zinke, un personaj foarte controversat, ale cărui atribuţii aveau legătură în special cu parcurile naţionale şi chestiunile legate de populaţia indigenă, informează AFP, EFE şi Reuters.

''Secretarul internelor @RyanZinke va părăsi Administraţia la finalul acestui an după ce a activat pentru o perioadă de aproape doi ani. Ryan a făcut multe în timpul mandatului său şi vreau să-i mulţumesc pentru serviciul adus naţiunii'', a scris Trump pe contul său de Twitter.


Anunţul lui Trump vine la câteva ore după ce tot el a transmis că l-a numit pe Mick Mulvaney în poziţia de şef de cabinet interimar al Casei Albe, pentru a-l înlocui pe generalul John Kelly.

''Administraţia Trump va anunţa un nou ministru al internelor săptămâna viitoare'', a adăugat Trump, care nu a menţionat vreun motiv al plecării lui Zinke.


Ryan Zinke, fost parlamentar de Montana, a fost criticat pentru cheltuielile excesive. Între altele, Zinke a renovat trei uşi din biroul său, plătind 75.000 de dolari.

Această nouă plecare este doar una dintr-un lung şir de remanieri în administraţia Trump, care nu încetează să fie reorganizată. În mai puţin de două zile, preşedintele american a numit un nou secretar al justiţiei, o înlocuitoare a lui Nikki Haley în postul de ambasadoare americană la ONU şi un şef de cabinet interimar la Casa Albă. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ucraina face ceea ce SUA nu au vrut să aprobe”

2 SURSE Tensiuni la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan respinge propunerea de premier a lui Nicușor Dan

3 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

4 SURSE Lista miniștrilor din Cabinetul Tomac. Cine sunt favoriții pentru portofoliile-cheie în Guvernul propus de Nicușor Dan

5 Trei știri din „eterna și fascinanta” Românie...