Trump Organization anunță că președintele SUA nu mai are niciun rol în afacerea sa

Trump Organization anunță că președintele SUA nu mai are niciun rol în afacerea sa

Noul președinte al SUA, Donald Trump, mogul și investitor imobiliar new-yorkez, s-a retras din toate afacerile sale, a anunțat luni The Trump Organization, informează DPA.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că săptămâna trecută Trump "a demisionat din toate pozițiile de management și autoritate din cadrul The Trump Organization și ale companiilor afiliate". Trump a transferat autoritatea și gestionarea companiilor sale către un fond sau către filiale care sunt "gestionate în comun" de către fiii săi adulți, Donald Jr. și Eric Trump, și de către directorul executiv și financiar al Trump Organization, Allen Weisselberg.

Măsura a fost luată joia trecută, în ajunul ceremoniei de învestitură de vineri, 20 ianuarie, a lui Trump, și a fost "consistentă" cu planurile prezentate la conferința de presă din 11 ianuarie de către Donald Trump, la cartierul său general din Manhattan, a notat purtătorul de cuvânt al companiei.

Totodată, potrivit unui document transmis CNN de către Trump Organization, noul președinte al SUA a declarat că a renunțat la 400 poziții de conducere în companiile sale. "Eu, Donald J. Trump, prin prezenta, renunț la fiecare dintre posturile pe care le ocup" în peste 400 de entități enumerate în paginile care urmează", se menționează în scrisoarea de 19 pagini, citată de CNN. Scrisoarea este semnată de Trump și este datată 19 ianuarie. Secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spicer, le-a declarat luni ziariștilor că cei doi fii adulți ai lui Trump, Donald Jr. y Eric, "conduc efectiv compania".

Cu toate acestea, scrisoarea nu îi mulțumește pe experții independenți în etică guvernamentală, care au cerut în repetate rânduri ca Trump să-și lichideze afacerile și să-și lase activele în grija unui trust independent care să le controleze fără ca el să fie la curent cu mersul afacerilor sale.

"Aceasta nu rezolvă conflictele de interese sau problema onorariilor, deoarece nu este tranșată chestiunea intereselor financiare", a declarat Larry Noble din partea Campaign Legal Center, care a remarcat totodată că în scrisoare nu se spune nimic despre limitarea comunicării dintre Trump și companiile sale.

De altfel, un grup de importanți avocați specializați în chestiuni constituționale și de etică l-a dat în judecată luni pe Trump, acuzându-l că a încălcat legea fundamentală a SUA prin faptul că a permis hotelurilor sale și altor companii să accepte plăți de la guverne străine. Procesul a fost deschis la Curtea Federală din Manhattan de către organizația non-profit CREW (Citizens for Responsibility and Ethics in Washington) care menționează că există o prevedere în Constituție care interzice astfel de plăți și încearcă să îl oprească pe Trump din a le mai accepta.

AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Priviți, muci l-a făcut! O dronă kamikaze Switchblade americană lovește un tanc rusesc cu militari pe el

2 VIDEO Șefa Russia Today: Cine studiază în Occident merge direct în iad / Dacă Rusia nu câștigă războiul se va termina rău pentru toată omenirea

3 „Am fost supusă abuzului sexual în țara mea. România m-a tratat ca un gunoi. Am ales să plec”

4 Cine era colonelul iranian Sayyad Khodaye, asasinat duminică în fața casei sale din Teheran

5 ULTIMA ORĂ Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore. Pionul Moscovei, acuzat de trădare de țară