Trump trebuie să spună vineri Congresului cine este vinovat de asasinarea lui Khashoggi

Trump trebuie să spună vineri Congresului cine este vinovat de asasinarea lui Khashoggi

Donald Trump trebuie să spună Congresului american vineri cel mai târziu pe cine consideră responsabil de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, o scadenţă ce ar putea relansa dezbaterea asupra rolului prinţului moştenitor al Arabiei Saudite în această afacere, transmite AFP.

Departamentul de Stat a părut însă joi să minimizeze acest termen limită prevăzut, totuşi, de lege, afirmând doar că vrea să "continue să lucreze cu Congresul" a cărui "indignare" o împărtăşeşte.

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a discutat joi la Washington cu ministrul de externe saudit, Adel al-Jubeir. Cei doi "au convenit asupra importanţei de a vedea Arabia Saudită continuându-şi investigaţiile" în "mod transparent" pentru ca "toate persoanele implicate să fie trase la răspundere", potrivit Departamentului de Stat.

La 2 octombrie, Jamal Khashoggi, critic al regimului saudit care colabora printre altele cu Washington Post şi locuia în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat în consulatul ţării sale la Istanbul de agenţi saudiţi veniţi special de la Riad.

La 10 octombrie, un grup de senatori americani - republicani şi democraţi - au activat o lege care îl obligă pe Donald Trump să spună Congresului, în termen de 120 de zile ce se încheie vineri, numele cetăţenilor străini pe care îi consideră responsabili de acest asasinat şi adopte sancţiuni împotriva lor, dacă este cazul.

Întrebat în legătură cu această obligaţie, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Robert Palladino, a răspuns joi că guvernul american a sancţionat deja la jumătatea lui noiembrie 17 responsabili saudiţi. "Nu am nimic de adăugat acum", a spus el.

Dintre cele 17 persoane sancţionate, niciun responsabil saudit nu a fost pus sub acuzare, în timp ce Senatul american, controlat, totuşi, de tabăra republicană a preşedintelui, a adoptat prin consens unanim o rezoluţie care îl considera responsabil de ucidere lui Khashoggi pe prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman (MBS).

O analiză a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite a concluzionat că prinţul moştenitor a dat ordinul asasinării lui Khashoggi, mult timp un apropiat al familiei regale, devenit însă un critic al lui MBS.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?