Trump/Rusia: Senatul îl va audia pe fiul lui Donald Trump săptămâna viitoare

Fiul cel mare al lui Donald Trump și fostul său director de campanie, Paul Manafort, vor fi audiați săptămâna viitoare de o comisie a Senatului Statelor Unite, în cadrul anchetei asupra implicării Rusiei în alegeri.

Donald Trump jr. (stg.), Jared Kushner (ctr.) și Paul Manafort (dr.)

Donald Trump jr. și Paul Manafort vor fi audiați de Comisia pentru Justiție a Senatului miercurea viitoare la 10.00 (14.00 GMT), notează AFP.

Ei au participat la o întâlnire controversată cu o avocată din Rusia în iunie 2016, pentru a încerca sa obțină informații potențial compromițătoare despre Hillary Clinton, rivala democrată a lui Donald Trump.

De asemenea prezent la această întâlnire, Jared Kushner, ginerele și consilier apropiat al președintelui SUA, va fi audiat separat luni de Comisia pentru Informații a Senatului, cu ușile închise, a anunțat CNN.

Dezvăluirea acestei reuniuni a zguduit tabăra Trump care afirmă de luni de zile că nu a existat nicio încercare de coordonare cu rușii în timpul campaniei prezidențiale din SUA.

Casa Albă și Kremlinul au minimalizat de asemenea miercuri importanța unei întâlniri între Donald Trump și Vladimir Putin pe marginea summitului G20 de la Hamburg, care nu a fost anunțată presei.

"Încă o dată, febra rusească a cuprins mass-media și toată lumea s-a grăbit să încerce să creeze o poveste care pur și simplu nu a existat", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Sarah Sanders.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 De citit... / Câte secrete ca ăsta o mai avea Rusia în lume?

5 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene