Trupele ucrainene rezistă la Bahmut după ce au creat o „zonă a morții” pentru trupele Wagner

Trupele ucrainene rezistă la Bahmut după ce au creat o „zonă a morții” pentru trupele Wagner

Forțele ucrainene controlează partea de vest a orașului Bahmut, și după ce au distrus poduri cheie peste râul ce străbate orașul, au creat o fâșie de teren deschis care s-ar putea transforma într-o zonă a morții pentru trupele Wagner, se arată în evaluarea de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării.

La Bahmut se duc lupte sângeroase în tranșee FOTO PROFIMEDIA

În ultimele patru zile, forțele Grupului Wagner au preluat controlul asupra celei mai părți a estului orașului Bahmut, în timp ce râul Bahmutka ce străbate orașul a devenit practic linia frontului.

Forțele ucrainene controlează partea de vest a orașului și au demolat podurile-cheie de peste râul care străbate orașul de la nord la sud printr-o fâșie de teren deschis aflată între zonele rezidențiale, care are o lățime de 200-800 de metri”, scrie ministerul apărării de la Londra.

Astfel unitățile ucrainene pot deschide focul din clădirile fortificate situate în vest, ceea ce înseamnă că fâșia de teren deschis a fost transformată într-o „zonă a morții”, făcând extrem de dificile potențiale atacuri frontale din partea forțelor Wagner.

Totuși pozițiile ucrainene, precum și liniile de aprovizionare din vest rămân vulnerabile la atacuri dinspre nord și sud, concluzionează actualizarea de sâmbătă a Ministerului britanic al Apărării.

Niciuna dintre părțile combatante nu este dispusă să renunțe la orașul Bahmut după pierderi mari și investiții costisitoare de resurse, întrucât acestea sunt convinse că bătălia poate fi decisivă pentru următoarele ofensive.

Kievul a declarat că are două mari obiective la Bahmut și că acestea pregătesc terenul pentru contraofensiva ucraineană din primăvară.

Șeful Wagner a anunțat că urmează să trimită noi forțe la Bahmut și că efectivele sale ar fi început să primească muniția necesară pentru a continua luptele.

Armata ucraineană îşi mută o parte din forţele sale din zona pe care o controlează în regiunea Zaporojie (sudul Ucrainei) în direcţia Bahmut, unde au loc în prezent cele mai înverşunate lupte, a declarat sâmbătă Vladimir Rogov, liderul mişcării „Împreună cu Rusia”, citat de EFE.

Ofensiva frontală asupra estului orașului a consumat probabil o cotă semnificativă din personalul și resursele Wagner, deși nu este încă evident dacă acest efort a făcut ca ofensiva Wagner să fi trecut de punctul culminant, au apreciat analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului în ultima lor evaluare.

Operațiunea ofensivă a Grupului Wagner din estul orașului Bahmut pare să fi intrat într-o pauză tactică temporară și este încă neclar dacă luptătorii Wagner își vor păstra predominanța operațională în viitoarele ofensive rusești din oraș, arată aceștia.

De marți, când forțele rusești au capturat partea aflată la est de râul Bahmutka, nu au mai fost raportate acțiuni ofensive ale luptătorilor Wagner către zona centrală a orașului.

Trupele ucrainene sunt înconjurate dinspre est, nord şi sud, dar mercenarii Grupului Wagner nu au ajuns încă în centrul oraşului Bahmut, pentru care ar trebui să traverseze râul Bahmutka dinspre est, potrivit EFE.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...