Trupul neînsuflețit al lui Daniel Prodan va fi depus la Arena Națională

Trupul neînsuflețit al fostului internațional român Daniel Prodan va fi depus la Arena Națională, a anunțat, joi, Primăria Capitalei.

O adresă oficială în acest sens a fost formulată de familie iar Primăria a fost de acord cu solicitarea.

Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seară, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct suferit în locuința sa, a anunțat Federația Română de Fotbal într-un comunicat dat publicității joi.

Daniel Prodan a strâns 54 de selecții la echipa națională în perioada 1993-2001, participând cu reprezentativa României la Campionatul Mondial din 1994, unde a fost integralist în toate cele 5 partide, și la Campionatul European din 1996.

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 la Satu Mare. A evoluat la Olimpia, echipa locală, între 1991-1992. Apoi, a ajuns la Steaua București, formație unde a jucat până în 1996, când s-a transferat la Atletico Madrid, apoi a ajuns în Scoția, la Glasgow Rangers. În 2000 a revenit la Steaua București.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

3 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

4 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour

5 Oamenii ăștia există printre noi... / O femeie a dat ultimatum DIICOT pentru Călin Georgescu și a ajuns internată la Obregia