Tudorel Toader: Ministerul Justiției ia în considerare multe dintre propunerile CSM la proiectul de modificare a legilor Justiției

Tudorel Toader: Ministerul Justiției ia în considerare multe dintre propunerile CSM la proiectul de modificare a legilor Justiției

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat vineri, la Craiova, că sunt luate în considerare multe dintre propunerile făcute de Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la proiectul de modificare a legilor Justiției, subliniind că avizul CSM este unul consultativ.

Întrebat dacă va promova proiectul de lege cu avizul negativ de la CSM, ministrul Justiției a afirmat că nu poate retrage proiectul, ci îl va finaliza, urmând ca Guvernul sau Parlamentul să decidă care este drumul de urmat în continuare.

"Ministerul Justiției redactează proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiției. Avizul CSM este un aviz consultativ. Proiectul de lege pe care îl avem aproape finalizat ia în considerare multe dintre propunerile CSM. Proiectul de lege are în conținutul lui cele mai multe propuneri venite chiar de la CSM, pentru că în 2016 inițiativa modificării celor trei legi ale Justiției a venit chiar de la CSM. Prin urmare, obligația mea ca ministru al Justiției este aceea de a finaliza proiectul de lege. Eu nu pot să îl retrag, pentru că e pe biroul ministrului Justiției. Decizia poate fi luată la celelalte paliere: decizia poate fi a Guvernului, decizia poate fi a Parlamentului, dar nu am fizic și nici juridic de unde să le retrag, le voi finaliza", a spus Toader.

Ministrul Justiției a precizat că în momentul finalizării proiectului, va exista și forma finală a solicitării de aviz din partea Comisiei de la Veneția.

"Nu puteam solicita avizul Comisiei de la Veneția până acum, pentru că el se solicită pe forma finală a proiectului de lege și, în momentul acela, Guvernul sau Parlamentul va decide care este drumul de urmat pentru modificarea legilor Justiției", a explicat Toader.

Ministrul Justiției a susținut că modificările vor fi făcute astfel încât să preia toate soluțiile de natură să îmbunătățească și să asigure unitatea proiectului pentru modificarea celor trei legi.

Potrivit ministrului, modificările vor fi prezentate săptămâna viitoare, una dintre acestea făcând referire la prelungirea mandatului magistraților cu funcții de conducere de la 3 ani la 4 ani.

"Propunerile le veți vedea săptămâna viitoare. Acum, de exemplu, pentru magistrații care au funcții de conducere, mandatul este de trei ani. Dânșii au apreciat că durata mandatului, așa cum e regula în România, ar fi mai bine să fie de patru ani. Sigur, am reținut această propunere și probabil că este corectă, justificată, pentru ca în patru ani să ai timp de un program managerial, de ducerea la îndeplinire a unor obiective, cu posibilitatea reinvestirii sau cu posibilitatea exercitării încă a unui mandat de aceeași durată. Cu privire la durata mandatelor a apărut imediat că am vrea să prelungim mandatul lui X sau lui Y. Nu este adevărat. Există o regulă care spune că reglementarea ce survine nu afectează mandatele în curs, adică nici nu le prelungește, nici nu le scurtează", a spus Toader la Craiova.

Universitatea din Craiova, la propunerea Facultății de Drept, i-a decernat vineri lui Tudorel Toader titlul academic de Doctor Honoris Causa, prilej cu care acesta a susținut dizertația cu tema "Echilibrul puterilor în arhitectura statului de drept".

AGERPRES/(A — autor: Maria Mitrică, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...