Tulcea: Delta Dunării este plină de turişti, iar majoritatea operatorilor respectă regulile de siguranţă sanitară

Cele aproape 9.000 de locuri de cazare din Delta Dunării sunt supraîncărcate, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, care a apreciat drept normale controalele efectuate în această perioadă de autorităţile judeţului privind modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Ţibuleac a apreciat că Delta Dunării se menţine într-o zonă de siguranţă în ceea ce priveşte pandemia cu noul coronavirus, având în vedere numărul redus de cazuri de infectări.

"Cele aproape 9.000 de locuri de cazare sunt supraîncărcate. Din fericire, nu avem un turism de week-end, ci un turism de toată săptămâna. Operatorii nu au mărit preţurile, iar Delta în sine asigură distanţarea socială şi siguranţa sanitară", a afirmat preşedintele AMDTDD.

Referindu-se la controalele efectuate de autorităţile statului la finele săptămânii trecute privind modul în care se respectă măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus, Ţibuleac a afirmat că rezultatul acestora dovedeşte că se respectă normele de siguranţă în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

"Lipsa amenzilor înseamnă că marea majoritate a proprietarilor unităţilor de cazare respectă măsurile de siguranţă sanitară. Nu vreau să comentez intensitatea acestor măsuri, dar evident că e necesară până la un punct, acela în care nu afectăm major un business. Activitatea de turism a fost afectată în timpul stării de urgenţă, dar şi acum, având în vedere că restaurantele sunt închise, iar numărul persoanelor care se pot afla la un anumit moment pe o terasă este limitat", a mai spus preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac a amintit că şi turiştii trebuie să respecte regulile pe care le aduc la cunoştinţă agenţii economici.

"Am discutat cu proprietari care spun că nu au cum să le impună turiştilor să respecte regulile. Vizitatorii trebuie să înţeleagă că sunt parte a acestui efort de a preveni răspândirea coronavirusului şi îi îndemn să semnaleze autorităţilor situaţiile în care nu se respectă măsurile de siguranţă", a menţionat Cătălin Ţibuleac.

El a făcut un apel la micii transportatori pentru a evita aglomerările la îmbarcarea şi debarcarea călătorilor din ambarcaţiunile mici şi a menţionat că şi în bărcile de agrement trebuie să se respecte măsurile de siguranţă.

În perioada 3-5 iulie, autorităţile tulcene au verificat 290 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au aplicat 89 de sancţiuni în valoare totală de 25.000 de lei, dar niciuna dintre ele nu a fost dată pentru nerespectarea legislaţiei de prevenire şi limitare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, potrivit Prefecturii judeţului Tulcea. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 VIDEO Un avion F-35 „stealth” s-a prăbușit lângă baza militară devenită faimoasă cu filmul „Top Gun”

2 Vârsta de pensionare va urca la 67 de ani, cu o creștere majoră pentru femei

3 Patria Prima cere verificarea lui Marian Godină: întrebări despre statut, venituri și apariții publice

4 Citiți ce spune omul ăsta! / „Decizia inițială a Fitch a fost de retrogradare. Ne-au mai păsuit câteva luni / În 10.000 de dosare a încetat urmărirea pena…

5 Răsturnare de situație / Șeful DNA contrazice Parchetul general și afirmă că decizia CJUE privind prescripția se aplică și în cazurile de corupție