Tulcea: Prinşi în timp ce vindeau icre negre evaluate la 50.000 de euro

Serviciul de Poliţie Delta Dunării (SPDD) şi poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică Argeş au depistat în flagrant delict trei bărbaţi din judeţul Mehedinţi care vindeau unor gălăţeni subproduse din sturioni în valoare de circa 50.000 de euro, a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au desfăşurat acţiunea în judeţul Argeş, acolo unde cei trei bărbaţi din Mehedinţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 46 de ani, ofereau spre vânzare caviar unor gălăţeni cu vârste între 51 şi 55 de ani.

În timpul acţiunii, poliţiştii au indisponibilizat 23,6 de kilograme de icre negre transportate în 40 de recipiente din sticlă.

"Subprodusele din sturion au o valoare de piaţă de aproximativ 50.000 de euro. Produsele au fost ridicate în vederea expertizării, iar autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării", se arată în comunicatul IGPR.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Autorităţile române au interzis în anul 2006, pentru o perioadă de 10 ani, capturarea sturionilor în apele teritoriale româneşti, pe fondul declinului populaţiilor din aceste specii cauzat în principal de poluare, supra-exploatare şi înjumătăţirea căii de migraţie pe Dunăre. În 2016 prohibiţia totală la sturioni a fost extinsă pentru încă cinci ani. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Dan Șucu, patronul Rapidului, agent al Securității cu un nume emblematic / Povestea de informator a lui „Mircea Crișan”

2 Document exploziv / Citiți asta, nu ar fi exclus ca de aici să i se fi tras lui Bolojan...

3 Inginerie de top pe A1 / Viaducte uriașe la Boița, construite prin metode avangardiste

4 Ucraina ar fi lovit Rusia cu racheta Ruta Block 1, fondată de un antreprenor rus

5 Expert / Decizia de a ține închiși 42 km de autostradă gata pune vieți în pericol