Turcia extinde până la jumătatea lui octombrie operaţiunile de foraj în estul Mediteranei

Turcia a anunţat marţi extinderea, până la 12 octombrie, a operaţiunilor navei sale Yavuz de explorare de zăcăminte de petrol şi gaze naturale într-o zonă disputată din apele teritoriale ale Ciprului, în Mediterana de Est, o mişcare ce ar putea provoca tensiuni între guvernul cipriot grec şi Ankara, notează Reuters.

Yavuz va fi escortată de alte trei nave turceşti, potrivit unei note de informare maritimă (Navtex) care adaugă că "toate vasele străine sunt sfătuite să nu pătrundă" în zonă.

Guvernul cipriot grec recunoscut internaţional este de mult timp în dispută cu Turcia, care a început anul trecut să exploreze zăcăminte de petrol şi gaze naturale în apropierea coastelor Ciprului.

Cipru este divizat de la invadarea treimii din nordul insulei mediteraneene de către armata turcă în 1974 după o lovitură de stat ce urmărea ataşarea acesteia la Grecia. Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, îşi exercită autoritatea doar în două treimi din sudul insulei, în timp ce autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută doar de Ankara.

Turcia contestă dreptul Ciprului de a explora în apele din jurul insulei, deoarece susţine că administraţia de la Nicosia nu reprezintă interesele ciprioţilor turci.

Acest argument este respins de Cipru, care este recunoscut legal ca reprezentând întreaga insulă.AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?