Turcia: Mai mulți jurnaliști și lideri kurzi arestați (presă)

Polițiștii turci au arestat duminică mai mulți jurnaliști și politicieni ai Partidului Popular Democrat (HDP), anunță presa turcă, citată de DPA.

Poliția a efectuat raiduri la locuințele din Istanbul și Diyarbakîr a doi jurnaliști ai agenției de presă kurde DIHA și ale altor doi jurnaliști de opoziție, scriu publicațiile Diken și Firat.

Conform Federației Europene a Jurnaliștilor, 122 de jurnaliști au fost închiși în Turcia și zeci de publicații au fost închise în urma epurării la scară largă de după încercarea de lovitură de stat din 15 iulie.

Firat, o agenție pro-kurdă, mai scrie că mai multe arestări au fost făcute la sediul HDP din Balkesir, în regiunea Marmara, și alte câteva în regiune sudică Mersin.

În sud-estul țării, unde locuiește în majoritate populația kurdă, controlul a 54 de municipalități a fost preluat de forțele de securitate guvernamentale, iar primarii aleși, mulți afiliați HDP, au fost înlăturați din funcții fără să fie organizate alte alegeri.

Mii de membri ai partidului au fost arestați în ultimul an, inclusiv 12 parlamentari și cei doi șefi ai partidului, a declarat un oficial al HDP pentru DPA.

În 2015, armistițiul dintre guvern și Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a fost încălcat, iar încercările HDP de a reluat negocierile de pace au eșuat. Mii de oameni au murit în acest conflict în ultimul an.

AGERPRES/ (AS — editor: Ana Maria Luca, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Un deputat rus se plânge că trupele ruse vor ajunge „la capătul puterilor” după ce roboți umanoizi de tip „Terminator” au ajuns pe front