Turcia: O fotografie circulată pe internet arată zeci de soldați turci 'dezbrăcați și legați' după tentativa de puci

O fotografie care ar prezenta zeci de soldați turci întinși pe podeaua unei săli de sport, pe jumătate dezbrăcați, cu mâinile legate la spate, a apărut pe internet după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că va 'curăța' țara de 'virusul' responsabil pentru tentativa de lovitură de stat militară, relatează luni The Independent.

Sursa foto: The Independent

'Vom continua să curățăm virusul din toate instituțiile de stat, pentru că acest virus s-a răspândit. Din păcate, ca un cancer, acest virus a cuprins statul', a declarat Erdogan la înmormântarea din capitala turcă a mai multor victime ale tentativei de puci , relatează BBC.

'Mărșăluim în giulgiurile noastre funerare, și îi vom înfrunta pe acești asasini, acest cult, acești susținători ai lui Fethullah (Gulen)', a spus el, potrivit The Guardian.

După tentativa de lovitură de stat din Turcia au apărut poze cu civili care atacau cu brutalitate soldați. O fotografie prezintă, se pare, un grup de bărbați lovind cu picioarele un soldat întins pe jos care își proteja capul cu brațele.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești