Turcia/puci: Erdogan îi cere șefului diplomației franceze "să-și vadă de treburile sale"

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut miercuri ministrului francez de externe Jean-Marc Ayrault "să-și vadă de treburile sale", ca răspuns la criticile șefului diplomației de la Paris asupra epurărilor din Turcia după lovitura de stat eșuată.

Șeful diplomației franceze a cerut duminică respectarea statului de drept în Turcia, refuzând orice "cec în alb" acordat președintelui Erdogan, care a lansat o epurare majoră în urma tentativei de lovitură de stat, amintește AFP.

"El ar trebui să-și vadă de treburile sale", a declarat Erdogan într-un interviu acordat canalului Al Jazeera. "Are el autoritatea de a face aceste declarații la adresa mea? Nu! Dacă el vrea o lecție de democrație, i-o putem da cu ușurință", a adăugat Erdogan.

Printre altele, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că "alte țări ar putea fi implicate" în tentativa de lovitură de stat care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în Turcia, notează France Presse și Reuters.

"Este posibil ca alte țări să fie implicate" în puciul eșuat, a declarat Erdogan, fără a le numi, în interviul pentru Al Jazeera.

Exprimându-se în acest interviu prin intermediul unui interpret, Erdogan a respins de asemenea sugestiile că el a devenit autoritar și că democrația turcă este în pericol, notează Reuters.

"Vom rămâne în cadrul unui sistem parlamentar democratic, nu ne vom îndepărta de el niciodată", a spus Erdogan.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

3 Așa o fi?

4 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

5 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID