TVR, plângere penală împotriva unui fost angajat. Cristian Oprean este acuzat de abuz de încredere și înșelăciune

TVR, plângere penală împotriva unui fost angajat. Cristian Oprean este acuzat de abuz de încredere și înșelăciune

TVR a depus plângere penală împotriva fostului angajat Cristian Oprean, care a demisionat, luna trecută, după 20 de ani de carieră, în urma unui alt scandal. Acum, televiziunea îl acuză de abuz de încredere și înșelăciune.

Cristian Oprean, dat în judecată de TVR FOTO Facebook

Cristian Oprean a plecat din TVR, în luna ianuarie a acestui an, după ce a achiziționat, în numele instituției, 712 bilete pentru meciurile de la Campionatul Mondial. Acum, fostul angajat se află în mijlocul unui nou scandal.

Oferte de milioane de euro, pentru competiții sportive

Oprean și-ar fi depășit cu mult atribuțiile de serviciu, în momentul în care, a întocmit două oferte în valore de 6,6 milioane de euro, pentru ca TVR să dețină drepturile de difuzare a unor anumite competiții sportive, ce vor avea loc în anii următori.

Concret, destinația banilor era European Broadcasting Union (EBU), astfel încât televiziunea publică să transmită Campionatul Mondial de Fotbal Feminin din 2023 și următoarele patru ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară și de Iarnă, din 2026, 2028, 2030 și 2032.

Acest lucru s-a întâmplat în aprilie 2022, pe când Cristian Oprean era jurnalist la televiziunea publică. Acțiunile sale au făcut ca televiziunea publică să fie bună de plată, conform comunicatului emis de TVR.

Conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație (CA) al SRTv, orice aprobare sau efectuare de cheltuieli în valoare de până în 100 de mii de euro se realizează prin hotărârea Comitetului Director, în timp ce cheltuielile care depășesc acest prag sunt aprobate doar de CA. Așadar, prin demersul său, Cristian Oprean și-a depășit atribuțiile prevăzute în fișa postului, substituindu-se ordonatorului principal de credite și intervenind în politica editorială a serviciului public de televiziune.”, se arată în comunicat.

Oprean, dat în judecată de TVR

Conducerea TVR ar fi aflat de aceste fapte abia în luna ianuarie 2023, când Televiziunea Română a primit primele facturi aferente acestor angajamente.

Corespondența purtată ulterior de actuala conducere a Departamentului Sport din cadrul Televiziunii Române cu reprezentanţii departamentului de profil de la EBU a relevat faptul că cele două oferte trimise de fostul salariat SRTv generează obligații financiare pentru televiziunea publică.

Angajarea cheltuielilor fără mandat din partea conducerii TVR a creat un prejudiciu televiziunii publice, motiv pentru care reprezentanții instituției au depus o plângere penală împotriva lui Cristian Oprean.

Între timp, fostul șef al Departamentului Emisiuni și Știri Sportive, Dorin Chioțea, s-a arătat surprins de faptul că EBU a luat în considerare semnătura lui Cristian Oprean.

Nu știam de aceste achiziții. Știam de discuții, știam, că am participat și eu la unele dintre ele, nu la toate, am participat pentru fotbal, ne-am întâlnit (...) de nu știu câte ori, pentru Campionatul de Fotbal Feminin. A rămas că mai discutăm, că urmează să înaintăm propunerile mai departe, le-am atras atenția de nu știu câte ori că erau diferiți oameni pentru fotbal față de cei pentru olimpiadă – da? – și le-am spus foarte clar, mă miră și că EBU, nu știu, ia în considerare o asemenea semnătură a unui oarecare., a transmis Chioțea, potrivit GSP.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...