Ucigașul polițiștilor din Baton Rouge, fost combatant în Irak și militant pentru drepturile persoanelor de culoare

Ucigașul polițiștilor din Baton Rouge, fost combatant în Irak și militant pentru drepturile persoanelor de culoare

Fost combatant american în Irak, militant pentru drepturile persoanelor de culoare și observator al tensiunilor rasiale din Statele Unite - profilul agresorului din Baton Rouge, care a ucis trei polițiști duminică, se aseamănă cu cel al ucigașului din Dallas, relatează luni AFP.

Gavin Eugene Long a deschis focul în circumstanțe încă neclare, atunci când polițiști alertați de prezența unui bărbat înarmat în orașul din Louisiana au sosit la fața locului. Într-un gest încă inexplicabil, el a împușcat trei polițiști — între care și unul de culoare — și a rănit alți trei, înainte de a fi ucis, în ziua în care împlinea 29 de ani.

Tânărul a servit cinci ani în marina militară în calitate de specialist în rețele de date începând din august 2005, conform dosarului său militar. El a primit gradul de sergent și a făcut parte din forțele americane desfășurate în Irak în perioada iunie 2008 — ianuarie 2009.

Potrivit documentelor judiciare, obținute de AFP, Gavin Eugene Long s-a căsătorit în 2009 și a divorțat în 2011. El a studiat apoi la Universitatea din Alabama pe parcursul unui singur semestru în 2012.

Anchetatorii încearcă încă să determine ce l-a făcut pe tânărul de culoare să vină duminică în Baton Rouge, în condițiile în care acesta trăia în Kansas City, la circa 1.100 de kilometri la nord.

Potrivit contului său de Twitter, el s-a deplasat recent la Dallas, la locul masacrului care a marcat SUA: pe 7 iulie, Micah Johnson, un veteran american care a servit în Afganistan, a ucis cinci polițiști în orașul texan, ca represalii pentru brutalitatea poliției împotriva persoanelor de culoare din țară.

La fel ca lunetistul din Dallas, Gavin Eugene Long părea să-și fi concentrat atenția în ultimii ani asupra cauzei persoanelor de culoare din Statele Unite și a urmărit îndeaproape escaladarea tensiunilor între minoritatea afro-americană și forțele de ordine din țară.

Anul trecut, el și-a schimbat numele devenind 'Cosmo Ausar Stepenra', revendicându-și astfel apartenența la Nation Washitaw, un grup de culoare american care pretinde că este o națiune suverană cu aceleași drepturi ca amerindienii.

Cu câteva ore înainte de atacul de la Baton Rouge , Cosmo Ausar Stepenra, scria pe Twitter un mesaj enigmatic: 'Doar pentru că te trezești în fiecare dimineață, nu înseamnă că trăiești. Și doar pentru că își părăsești corpul fizic, nu înseamnă că ești mort'.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

3 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”