Ucraina a trimis peste 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania pentru gardul de la frontiera cu Belarus

Ucraina a trimis peste 38 de tone de sârmă ghimpată în Lituania, ţara baltică din UE care s-a confruntat cu mii de treceri ilegale ale frontierei din ţara vecină Belarus, relatează dpa.

Livrarea de "ajutor umanitar" este menită să ajute Lituania să asigure securitatea frontierei sale, a precizat joi serviciul ucrainean de protecţie civilă. Încă două transporturi vor urma, potrivit comunicatului.

De săptămâni Lituania se luptă cu un aflux în creştere de migranţi, în special din Orientul Mijlociu, dinspre frontiera sa cu Belarus. De aceea, autorităţile de la Vilnius vor să monteze un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei de 700 km.

Numai în acest an, potrivit propriilor statistici, Lituania a contabilizat peste 4.000 de treceri ilegale ale frontierei.

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat la sfârşitul lui mai că Minskul nu-i va mai împiedica pe migranţi să se deplaseze în UE. Aceasta a fost reacţia liderului belarus în vârstă de 66 de ani la înăsprirea sancţiunilor occidentale împotriva fostei republici sovietice, care este izolată de Occident.

Între timp, guvernul lituanian vrea să dea armatei mai multe atribuţii la frontiere. Un decret cu acest efect urmează a fi semnat de preşedintele Gitanas Nauseda, a relatat agenţia de ştiri BNS.

Potrivit decretului, soldaţii vor putea să controleze oamenii şi autovehiculele mai uşor şi să aresteze persoanele care le ignoră instrucţiunile.

Potrivit informaţiilor furnizate joi de poliţia de frontieră, unsprezece migranţi au fost întorşi de la frontiera cu Belarus în ultimele 24 de ore.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul

5 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP