Ucraina: Doi soldaţi ucişi în estul ţării după luni de pace relativă

O încetare a focului în vigoare în estul Ucrainei timp de trei luni a fost încălcată, doi soldaţi fiind ucişi şi doi răniţi în ultimele lupte, a anunţat vineri armata ucraineană, citată de DPA.

Luptele au avut loc în satul Vodiane din regiunea Doneţk lângă graniţa rusă, a precizat partea ucraineană într-un comunicat.

Un grup separatist prorus din regiune a respins responsabilitatea şi a numit-o provocare.

Încetarea focului, în vigoare din 27 iulie, a fost cea mai durabilă fără încălcări grave de la începutul conflictului în urmă cu şase ani.

Peste 13.000 de persoane au fost ucise în conflict, potrivit estimărilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Mai mult de 20 de încercări de încetare a focului au fost anunţate de la izbucnirea conflictului după înlăturarea preşedintelui prorus ucrainean şi îndreptarea politicii Kievului spre Occident.

Rusia, care reprezintă rebelii la negocierile internaţionale de pace, a respins în mod repetat acuzaţiile de implicare directă în conflict.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă