Ucraina susţine că 1.500 de persoane au fost ucise în oraşul Severodoneţk de la începutul războiului

Ucraina susţine că 1.500 de persoane au fost ucise în oraşul Severodoneţk de la începutul războiului

Circa 1.500 de persoane au fost ucise în oraşul greu încercat Severodoneţk din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, de la începutul războiului declanşat de Rusia la sfârşitul lunii februarie, relatează DPA.

Printre acestea sunt soldaţi, dar şi civili, a declarat vineri şeful administraţiei militare locale, Oleksandr Striuk.

Mulţi locuitori au fugit din calea luptelor, afirmă el, adăugând că doar a zecea parte din cei 130.000 de locuitori ai oraşului a rămas la Severodonţek.

Guvernatorul ucrainean al regiunii Lugansk, Serhii Haidai, a indicat că joi patru persoane au fost ucise în bombardamente ruseşti asupra unor zone rezidenţiale din Severodoneţk.

La peste trei luni de la declanşarea războiului în Ucraina de către Rusia, Severodoneţk este una din ultimele zone ale Luganskului controlate încă de armata ucraineană. Dar nu departe de periferia oraşului se dau deja lupte grele.

Unii observatori exprimă temeri că brigăzile ucrainene din Severodoneţk ar putea fi încercuite de forţele militare ruse şi miliţiile separatiste proruse din Lugansk.

Nu departe de această zonă fierbinte, mai la sud, alte zeci de cadavre au fost descoperite vineri la Mariupol, oraş-port la Marea Azov, aflat în prezent sub controlul forţelor ruse şi separatiste, a indicat un politician ucrainean local.

Echipe de salvare au descoperit 70 de cadavre ale unor locuitori ai Mariupolului sub dărâmăturile unei fabrici distruse de bombardamente, a semnalat consilierul primarului ucrainean al oraşului, Petro Andriuşcenko, pe contul său Telegram.

Oamenii au fost îngropaţi sub dărâmături când ocupanţii ruşi au bombardat clădirea, a indicat el, dar DPA menţionează că această informaţie nu poate fi verificată deocamdată din surse independente.

Mariupolul, care a fost asediat săptămâni în şir, înainte să fie ocupat de trupele ruse, a devenit un simbol al brutalităţii războiului declanşat de Rusia.

Forţele ruse şi miliţiile separatiste proruse au asediat săptămâni întregi oţelăria Azovstal, unde se baricadaseră ultimii apărători ucraineni.


Foto: (c)V Ictor / EPA


De mai bine de o săptămână, cei peste 2.400 de bărbaţi şi femei de la Azovstal s-au predat, aflându-se în prezent în captivitate în Rusia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se teme de o puternică depopulare a Donbasului (format din regiunile Doneţk şi Lugansk) în faţa atacurilor masive ruseşti din est.

Cu o putere superioară de foc, trupele ruse care atacă au pus presiune asupra apărătorilor ucraineni din jurul Severodoneţk, a spus el în discursul său video de joi seara.

"Ofensiva de desfăşurare a ocupanţilor în Donbas ar putea lăsa pustie regiunea", a afirmat Zelenski, adăugând că sunt distruse oraşe şi numeroase persoane sunt ucise sau răpite. Aceasta este o "politică evidentă de genocid", a subliniat el.

Forţele ruse înaintează în Donbas, încercând să încercuiască trupele ucrainene din Severodoneţk şi Lisiceansk. În cursul luptelor, mai multe sate de la nord-vest de Popasna au fost capturate de armata rusă, potrivit serviciilor de informaţii britanice.

Oraşul Liman din regiunea Doneţk a intrat, de asemenea, sub control rusesc, aşa cum au anunţat separatiştii proruşi din estul Ucrainei. Liman se află la vest de Severodoneţk şi Lisiceansk.

Odată cu căderea acestuia, aprovizionarea armatei ucrainene în regiune devine din ce în ce mai dificilă. În acelaşi timp, pericolul încercuirii forţelor ucrainene creşte, notează DPA.

Până în prezent, separatiştii proruşi din Doneţk "au eliberat şi au obţinut controlul deplin asupra a 220 de localităţi, inclusiv Krasnîi Liman, cu sprijinul puterii de foc a forţelor ruse", au anunţat vineri miliţiile separatiste, potrivit Interfax, citată de DPA.

Militarii ucraineni nu au confirmat deocamdată căderea localităţii Krasnîi Liman, a cărei denumire trimite la trecutul sovietic al Ucrainei.

Cu toate acestea, un consilier al preşedinţiei de la Kiev, Oleksii Arestovici, declarase joi seara într-o intervenţie televizată că acest oraş important din punct de vedere strategic este ca şi pierdut.

În ultimele zile, forţele ruse au avansat mult mai repede în regiunea Donbas decât în săptămânile precedente, datorită atacurilor masive cu artilerie şi aviaţie.

Armata rusă a anunţat, la rândul său, noi atacuri cu rachete asupra regiunilor Harkov şi Doneţk din estul Ucrainei.

Rachete ruseşti au fost lansate asupra unei brigăzi ucrainene în oraşul extrem de disputat Bahmut din Doneţk, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Partea ucraineană comunicase despre cel puţin nouă morţi, între care un bebeluş de cinci luni, şi mai mulţi răniţi în urma bombardamentelor ruseşti de joi de la Harkov.

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat vineri că Germania continuă să sprijine Ucraina. Putin nu trebuie lăsat să scape din asta după acest "război cinic, inuman" pe care l-a declanşat, a declarat Scholz. Războiul nu este îndreptat numai împotriva Ucrainei, ci împotriva valorilor democraţiei occidentale în general, a subliniat el.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Românca ucisă de rechin în Egipt lipsea de două zile din hotelul de 5 stele în care era cazată

2 Totul se petrece în sectorul românesc al Mării Negre / Priviți, americanii și NATO stau cu ochii pe ruși ca pe butelie

3 Un propagandist al Kremlinului se plânge că rușilor li se scuipă în cafea, când frecventează restaurantele din Europa

4 VIDEO Priviți, „dihăniile HIMARS” au început să facă diferența pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei

5 SURSE Premierul a cerut Ministerului de Finanțe o grilă de impozitare a pensiilor speciale